O pasageră chineză a băut în aeroport o sticlă de coniac pe care nu avea voie să o ducă în avion

O pasageră chineză a băut în aeroport o sticlă de coniac pe care nu avea voie să o ducă în avion

O pasageră chineză, pe care agenții de securitate ai aeroportului din Beijing nu au lăsat-o să se îmbarce cu o sticlă de coniac scump, nu a vrut să irosească prețioasa licoare și a decis să o bea în întregime. Însă, după ce a băut conținutul, pasagera s-a îmbătat atât de rău, încât nu a mai putut lua avionul, relatează marți ziarul Beijing Times citat de EFE. Femeia, al cărei nume este Zhao, transporta o sticlă de coniac franțuzesc Rémy Martin de 200 de dolari în bagajul de mână. Când a ajuns la punctul de control și conform procedurilor care se respectă pe toate aeroporturile din lume, a fost informată că nu poate trece cu sticla în zona de îmbarcare și că trebuie să o lase acolo.

Zhao, în vârstă de 40 de ani, a decis să nu renunțe la prețioasa sticlă — pe care se pare că o cumpărase de pe un aeroport din SUA — și a băut-o pe loc. Câteva minute mai târziu personalul aeroportului a găsit-o trântită pe jos, plângând și vociferând.

"Era atât de beată că nu se putea ține pe picioare, astfel încât am așezat-o într-un scaun cu rotile să se odihnească", a spus unul dintre polițiștii care a avut grijă de femeie.

În urma acestui incident, căpitanul avionului care urma să efectueze o cursă între Beijing și orașul Wenzhou a refuzat să îmbarce femeia de teamă să nu afecteze siguranța celorlalți pasageri.

Zhao s-a trezit câteva ore mai târziu, le-a mulțumit polițiștilor că au avut grijă de ea și a luat legătura cu membri ai familiei sale, care au dus-o acasă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

2 „Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni"

3 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989

4 Răsturnare de situație în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

5 Fraților, pe ăștia nu-i mai satură nimic?