O parte dintre tichetele cadou vor fi incluse în baza de calcul al contribuţiilor sociale (proiect)

O parte dintre tichetele cadou vor fi incluse în baza de calcul al contribuţiilor sociale (proiect)

O parte dintre tichetele cadou acordate persoanelor fizice de către angajatori vor fi incluse în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii, prevede un proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor.

Excepţie vor face bonusurile de acest fel acordate cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, în limita plafonului de 150 lei pe eveniment pe persoană.

Potrivit iniţiatorilor, măsura este determinată de faptul că regimul actual al exceptării acestora de la plata contribuţiilor sociale obligatorii poate conduce la plata unor venituri salariale sub forma tichetelor cadou.

"Modificarea tratamentului fiscal aplicabil tichetelor cadou acordate persoanelor fizice, de către angajatori/plătitori, în sensul eliminării exceptării de la plata contribuţiilor sociale obligatorii şi includerea în baza de calcul a acestora a valorii nominale a tichetelor cadou acordate de către angajatori/plătitori, potrivit legii, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, în alte situaţii decât cele în care se acordă cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, în limita plafonului de 150 lei pe eveniment pe persoană. Nepromovarea măsurii poate conduce la plata unor venituri salariale sub forma tichetelor cadou având în vedere regimul actual al exceptării acestora de la plata contribuţiilor sociale obligatorii", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

Potrivit prevederilor actuale, valoarea nominală a tichetelor cadou acordate de către angajatori/plătitori, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, nu intră în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii.

Proiectul de ordonanţă publicat joi aduce o serie de clarificări cu privire la modul de determinare a ponderii cifrei de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii în cifra de afaceri totală, în cazul entităţilor care desfăşoară activitate în domeniul construcţiilor atât pe teritoriul României cât şi în străinătate. Astfel, se aduc lămuriri asupra modului de stabilire a indicatorului cifra de afaceri realizată efectiv din activitatea de construcţii care cuprinde numai veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României, precum şi a indicatorului cifra de afaceri totală care cuprinde atât veniturile din activitatea desfăşurată pe teritoriul României, cât şi în afara României.

Foto: (c) GABRIEL PETRESCU (C) / FOTO AGERPRES


O altă măsură vizează tratamentul fiscal aplicabil avantajelor de natură salarială neimpozabile şi care nu se cuprind în baza de calcul al contribuţiilor sociale în cazul celor primite în baza unor legi speciale şi/sau finanţate din buget. Se are în vedere neimpozitarea şi neincluderea în baza de calcul al contribuţiilor sociale a contravalorii serviciilor turistice şi/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului de odihnă, pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora acordate de angajator, în măsura în care valoarea totală, într-un an fiscal, nu depăşeşte nivelul unui câştig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în care au fost acordate.

Proiectul de act normativ reglementează cadrul de aplicare a sistemului TVA la încasare în noile condiţii prevăzute de Legea nr. 296/2020, respectiv prin raportare la noul plafon de 4,5 milioane de lei şi cu posibilitatea exercitării opţiunii pentru aplicarea sistemului oricând în cursul anului, prin modificarea corespunzătoare a articolelor din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal care fac trimitere la vechiul plafon. Potrivit MFP, măsura elimină neclarităţile prevederilor legale pentru aplicarea sistemului TVA la încasare.

Totodată, documentul propune revizuirea sferei de aplicare a nedeductibilităţii cheltuielilor înregistrate de contribuabilii plătitori de impozit pe profit ca urmare a unor tranzacţii efectuate cu o persoană situată într-un stat care este inclus în Lista jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale. Măsura este corelată cu modul de implementare a măsurilor defensive de către celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Tot prin intermediul proiectului de act normativ se propune, pentru anul 2021, ca termenul de depunere a declaraţiei anuale de venit pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale să fie până la data de 15 martie 2021, inclusiv. În cadrul aceluiaşi termen se propune pentru asociatul desemnat obligaţia transmiterii către fiecare membru asociat a informaţiilor referitoare la venitul impozabil/venitul net/pierderea ce îi revine corespunzător cotei de distribuire din venitul impozabil calculat la nivelul asocierii sau corespunzător cotei de participare, conform contractului de asociere, după caz.

˜ Reglementarea, la nivelul legii contabilităţii, a categoriilor de informaţii care au caracter public, precum şi a condiţiilor în care Ministerul Finanţelor poate încheia protocoale având ca obiect transmiterea unor asemenea informaţii reprezintă alte măsuri incluse în documentul citat.

Ministerul Finanţelor precizează că a lansat proiectul de modificare şi completare a Codului Fiscal şi a Legii contabilităţii
în urma consultărilor cu mediul de afaceri. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”