O nouă tentativă pentru capsula Boeing de a ajunge la Staţia Spaţială Internaţională

O nouă tentativă pentru capsula Boeing de a ajunge la Staţia Spaţială Internaţională

După ani de întârzieri şi eşecuri, Boeing urmează să încerce să revină în cursă, joi, odată cu decolarea capsulei sale Starliner, pentru un zbor-test fără echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), în speranţa de a deveni în sfârşit a doua companie care va servi drept "taxi" pentru astronauţii NASA, împreună cu SpaceX, informează AFP.

Lansarea este programată de la Cape Canaveral, Florida, la ora locală 18:54 (22:54 GMT). Starliner va fi propulsată de o rachetă Atlas V a United Launch Alliance (ULA), iar andocarea la ISS este prevăzută aproximativ 24 de ore mai târziu.

Acest zbor de test fără pasageri la bord, care are drept obiectiv probarea siguranţei Starliner pentru a transporta ulterior echipaje umane, a fost deja încercat în 2019. Demersul a fost însă la un pas de catastrofă din cauza unei probleme de software, iar capsula a fost nevoită să revină pe Terra înainte să ajungă la ISS.

Apoi, în august 2021, un nou test a fost anulat în ultimul moment din cauza unei probleme de supapă detectată în timpul verificărilor finale.

Între timp, SpaceX, nou-venită în industria aerospaţială în comparaţie cu Boeing, a trecut cu bine de propriile teste şi a început să transporte astronauţi NASA în misiuni regulate. În total, compania miliardarului Elon Musk a transportat până în prezent 18 astronauţi cu propria capsulă, Dragon - precum şi patru pasageri privaţi într-o misiune de turism spaţial.

Însă NASA caută să-şi diversifice opţiunile, pentru a nu mai risca să se găsească în ipostaza de a nu exista mijloace de transport americane, aşa cum s-a întâmplat după ce a pus capăt zborurilor navetelor spaţiale americane, în iulie 2011, iar SUA a depins exclusiv de navetele spaţiale ruse Soiuz pentru a-şi transporta astronauţii pe ISS.

Lansarea de joi este "un pas crucial pentru noi" către "două vehicule care transportă echipaje în mod regulat", a declarat la o conferinţă de presă de marţi Dana Weigel, director adjunct al programului ISS din cadrul NASA. Un contract cu preţ fix a fost încheiat cu SpaceX la fel ca şi cu Boeing.

Joi, doar un manechin pe nume Rosie se va afla pe scaunul comandantului. Manechinul este echipat cu aproximativ cincisprezece senzori, meniţi să colecteze informaţii despre mişcările structurii.

Starliner va transporta, de asemenea, aproximativ 230 kg de provizii pentru ISS, care orbitează la o altitudine de aproximativ 400 km.

Apropierea de ISS, vineri, în jurul orei 23:00 GMT, va fi urmărită îndeaproape de astronauţii aflaţi pe orbită. Ei vor comanda mai întâi capsulei să se stabilizeze la aproximativ 250 de metri distanţă, înainte de a continua cu manevra delicată de contact. Trapa capsulei nu va fi deschisă decât a doua zi, sâmbătă.

Starliner urmează să rămână andocată la ISS timp de aproximativ cinci zile, înainte de a coborî înapoi pe Pământ pentru a ateriza în deşertul statului american New Mexico, la baza White Sands.

Dezvoltarea lui Starliner s-a dovedit o călătorie lungă şi dificilă.

În 2019, capsula nu a putut fi plasată pe orbită corectă şi a trebuit să revină pe Pământ după două zile. Boeing a aflat ulterior că alte probleme de software aproape provocaseră o anomalie gravă de zbor.

NASA a prescris o lungă listă de recomandări şi modificări.

Apoi, în 2021, când racheta se afla deja pe rampa de lansare pentru a reîncerca zborul, o problemă de umiditate a provocat o reacţie chimică ce a contribuit la blocarea deschiderii unor valve ale capsulei. Ca urmare, a fost transportată înapoi la fabrică pentru inspecţie - timp de 10 luni.

Problema a fost rezolvată prin izolarea ermetică a noilor valve, pentru a preveni pătrunderea umezelii, după cum a explicat marţi Mark Nappi, manager la Boeing. Dar, în viitor, alte soluţii pe termen lung, inclusiv un design modificat, urmează să fie luate în calcul.

Miza este mare pentru companie, care speră să poată efectua un prim zbor cu echipaj uman până la sfârşitul acestui an. Această a doua misiune demonstrativă va fi esenţială pentru a obţine în sfârşit aprobarea NASA.

Însă calendarul exact va depinde de performanţa capsulei de săptămâna aceasta - care, în acelaşi timp, va restabili într-o oarecare măsură imaginea Boeing, marcată de aceste eşecuri repetate. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”