O nouă tehnică de ''spionare'' a obiceiurilor alimentare ale celulelor ar putea contribui la diagnosticarea timpurie a cancerelor (studiu)

O nouă tehnică de ''spionare'' a obiceiurilor alimentare ale celulelor ar putea contribui la diagnosticarea timpurie a cancerelor (studiu)

Oameni de ştiinţă de la Universitatea Edinburgh au creat o nouă tehnologie de imagistică pentru a vizualiza ceea ce "mănâncă" celulele vii, iar noua metodă ar putea fi utilizată pentru a ameliora diagnosticarea şi tratarea unor boli, inclusiv a cancerului, informează luni Press Association.

Cercetătorii scoţieni au dezvoltat un fel de sonde chimice, care se aprind atunci când se ataşează de anumite molecule specifice "mâncate" de celule, precum glucoza.

Autorii studiului au creat un experiment insolit, folosind embrionii transparenţi ai unor peşti, fapt care le-a permis să observe obiceiurile alimentare ale celulelor.

Ei au utilizat microscoape pentru a vedea modul în care celulele vii consumă glucoza în interiorul embrionilor vii şi transparenţi ai unor peşti-zebră.

Apoi, cercetătorii scoţieni au descoperit că tehnica lor funcţiona şi în cazul celulelor umane cultivate în laborator.

Oamenii de ştiinţă sunt de părere că noua tehnologie ar putea contribui la detectarea modificărilor minore care se produc în obiceiurile alimentare ale celulelor din interiorul corpului, permiţând medicilor să descopere bolile mult mai devreme.

Toate celulele se bazează pe glucoză şi alte molecule pentru a supravieţui, iar o modificare în obiceiurile alimentare ale celulelor poate să reprezinte un semnal de avertizare care să ateste apariţia unei boli.

Autorii studiului consideră că noua metodă de imagistică ar putea fi adaptată pentru a vizualiza şi alte molecule importante pentru sănătate şi pentru diagnosticarea maladiilor.

De asemenea, medicii ar putea utiliza noua tehnologie pentru a monitoriza felul în care pacienţii răspund la tratamente, prin urmărirea moleculelor care sunt consumate de celulele sănătoase şi de cele bolnave.

Studiul, coordonat de Marc Vendrell, profesor de imagistică biomedicală la Universitatea Edinburgh, a fost publicat în revista Angewandte Chemie.AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!