Dacă te iei după o parte importantă a mass-media occidentale, întâlnirea dintre papa Francisc și patriarhul Kirill al Rusiei ar fi prima de acest fel între liderul Bisericii Catolice și cel al Bisericii Ortodoxe după 1000 de ani, adică după Marea Schismă din 1054. Problema cu această pretenție este că e istoric falsă, devreme ce la momentul schismei, biserica rusă avea rang de mitropolie dependentă de Constantinopol și este factual falsă devreme ce patriarhul Moscovei NU este liderul lumii ortodoxe și n-a fost niciodată, oricât și-ar dori Kremlinul să fie așa.

Întâlnirea dintre papa Francisc și patriarul Kirill pe aeroportul din Havana, capitala unei țări marxiste, va intra, probabil în istoria celor mai bizare lucruri produse vreodată în istoria creștinismului. Asta ar fi una la mână. A doua, că cei doi s-au recunoscut reciproc ca lideri ai celor două forme ale creștinismului tradițional, de unde și aiureala presei despre „întâlnirea după o mie de ani”. Aici vina cade asupra papei Francisc. În 1964, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Athenagoras și papa Paul al VI-lea au anulat excomunicările rostite în 1054, deci aceasta ar trebui să fie considerată prima întâlnire majoră  „după 1000 de ani” între liderii celor două Biserici, mai ales că vorbim de Patriarhia Constantinopolului.

Cum a ajuns Francisc să considere că singura discuție serioasă trebuie purtată cu șeful Bisericii Ruse este o chestiune la care numai Francisc poate răspunde dar credem că are de-a face cu faptul că Biserica Rusă, fiind cea mai mare din lumea ortodoxă atunci trebuie să fie și cea mai influentă și prin urmare, Kirill este omul cu care să stai de vorbă. Nu avem nici cea mai mică îndoială că Vaticanul știe foarte bine cum funcționează autocefalia bisericilor ortodoxe și că prin urmare, alegerea lui Kirill drept „lider ortodox” a fost deliberată din partea Romei, determinată politic și, din păcate în contra deschiderii pe care a arătat-o papa Ioan Paul al II-lea către creștinătatea răsăriteană atunci când a ales Bucureștiul pentru prima sa vizită într-o țară ortodoxă.

Comunicatul comun, descris drept „istoric” nu conține nici cel mai mic pas înainte în privința disputelor teologice și canonice. Conține însă puncte de vedere comune în privința, ei bine a punctelor de vedere comune privind secularismul și declinul moralei creștine, care sunt chestiuni grave, dar banale și sigure din punct de vedere diplomatic, dar și o poziție comună față de conflictul din Siria și persecuția creștinilor. Cu alte cuvinte, atât Roma cât și Moscova consideră că supraviețuirea creștinilor din Siria depinde de menținerea regimului Assad și aceasta este principalul mesaj al acestei „reuniuni după 1000 de ani”.

Dar lucrurile nu se opresc la unitatea de vederi asupra Siriei. Papa a făcut concesii mult mai grave. Mai întâi, le-au cerut membrilor celor două biserici - greco-catolicii ucraineni și ortodocșii afliliați Patriarhiei Moscovei „să ia parte la confruntare” sau ”să susțină evoluția ulterioară a conflictului”. Pentru greco-catolicii ucraineni, care s-au aflat în fruntea revoltei anti-ruse și anti-corupție din Ucraina, este ca o chemare la depunerea armelor. Dar, așa cum subliniază The Economist, comunicatul comun mai conține ceva, încă și mai grav, care ne privește direct: „Într-o altă concesie importantă către Moscova, s-a convenit că disputele interortodoxe din Ucraina ar trebui rezolvate prin „regulile canonice” existente și că partea catolică nu încurajează nimic de alt fel. Altfel spus, Patriarhia de la Moscova consideră propriile structuri ca fiind autoritatea ortodoxă legitimă din Ucraina și invocă legea canonică pentru a insista că este nevoie de consimțământul ei pentru acordarea independenței unui instituții bisericești în această țară. Independența ecclesială nu poate fi proclamată unilateral”, dacă nu este recunoscută de Moscova și papa se angajează în acest sens.

Aceasta este o lovitură grea și nemeritată primită de greco-catolicii din Ucraina dar nu convine nici României, nici din punctul de vedere al statului, nici al Bisericii. Mai întâi, Biserica română fiind autocefală, nu poate să recunoască „autoritatea” patriarhului Moscovei doar pentru că acesta o pretinde și că presa scrie despre o „întâlnire după 1000 de ani” care n-a existat în primă instanță. În al doilea rând, Mitropolia Basarabiei ar trebui să continue să recâștige credincioșii din Moldova cu sau fără aprobarea legii canonice a Moscovei în contra validării Vaticanului dacă va fi cazul și, dacă se poate, concentrându-se asupra credincioșilor, nu a proprietăților, dacă așa ceva poate fi conceput de patriarhul Daniel.

În al treilea rând, dacă Biserica se prezintă ca „națională”, ar trebui să fie prima care să își asume faptul că națiunea română s-a născut împotriva tiraniei rusești cu ajutorul preoților. E timpul să se ridice la nivelul acestei moșteniri și să susțină deschis caracterul creștin oriental în substanță și democatic occidental în aspirație al acestei națiuni.       Cristian Câmpeanu/România Liberă

Distribuie Distribuie Comentarii