O nouă manipulare grosolană marca PSD

O nouă manipulare grosolană marca PSD

Premierul Marcel Ciolacu a postat, marți, pe Facebook, imagini de la o întâlnire cu Constantin Crăciun, un țăran din Câpineanca (Vrancea) îmbrăcat în port popular, despre care a spus că ”nu poate decât să mă inspire, să mă motiveze mâna brăzdată de greutăți a țăranului român”. Despre Constantin Crăciun presa locală a scris anul trecut că s-a autointitulat ”țăranul sărac al Uniunii Europene”, dar că deține 31 ha de teren arabil, zece vaci, 14 porci, 200 de păsări, două mori şi un cazan de făcut ţuică, şi un tractor cu fonduri europene. În plus faţă de pensie, acesta are şi o indemnizaţie de revoluţionar. Susţine că a apărat gara din Focşani de ”teroriştii” din decembrie 1989. Premierul Marcel Ciolacu a renunțat la titlul de revoluționar după ce Recorder a publicat dosarul său de revoluționar și a ridicat o serie de semne de întrebare.

Ce a scris Marcel Ciolacu pe Facebook despre după întâlnirea cu Constantin Crăciun

”Am crescut susținut de o mână puternică precum mâna acestui om!
Și am avut astăzi onoarea să îi țin strâns mâna lui Constantin Crăciun, din Cîmpineanca, Vrancea.
Nu poate decât să mă inspire, să mă motiveze mâna brăzdată de greutăți a țăranului român. Este o mână călită de timpuri, căreia nu o să-i dau drumul niciodată! Este mâna pe care se bazează o țară întreagă!
De aceea, problemele de zi cu zi ale țăranilor români merită să fie mereu ascultate și să își găsească rezolvare. Ei trebuie ajutați și să le întindem la rândul nostru mâna spre dialog.
Acești oameni trebuie ajutați. Pentru că așa cum mi-a zis și Constantin Crăciun, nimeni nu mănâncă cu două linguri!”

Ce a scris Ziarul de Vrancea despre Constantin Crăciun în ianuarie 2023

Redăm mai jos articolul integral:

”Fermierul Constantin Crăciun de la Campineanca, cunoscut pentru că s-a autointitulat „ţăranul sărac al Uniunii Europene”, dar şi pentru că a încasat suma de 100.000 de lei din recalcularea indemnizaţiei de revoluţionar, pe care a cărat-o la o sucursală bancară cu căruţul tras de oaie, a venit în Focşani să protesteze împotriva politicienilor

El şi-a „înhămat” oaia la căruţ şi a pornit pe străzi, în acordurile melodiei „Cantec pentru mama lor”, de Victor Socaciu, care răsuna dintr-un casetofon pe care bătranul îl ţinea într-o poşetă de damă. Dacă nu l-am cunoaşte pe ”ţăranul sărac” mai că l-am fi luat în serios. Trecătorii simpli însă s-au minunat de oaia pusă în jug.

„Dragi parlamentari, Mioriţa de la Vrancea v-a votat pe toţi, dar să nu mai furaţi, să nu mai minţiţi. Să nu mai dormiţi în Parlament”, scrie pe pancarta purtată prin Focşani. Autointitulatul „ţăran sărac” a trecut pe la principalele partide pentru a le face urări “de bine”, însă a avut grijă să-şi regizeze colinda. Nu a pornit din loc pană nu a venit televiziunea, mai ales că prin sediile partidelor nu era nimeni. ”Am venit în oraş ca să ştie aleşii pe care i-am ales că noi ştim că ei fură. De la Revoluţie toţi au furat. De aceea am ajuns în sărăcia asta. Agricultura au pus-o pe butuci, importăm 80% din produsele agricole. Nu le e ruşine să zică că noi trăim bine?”, a declarat protestatarul.

De unde vine bogăţia ţăranului?

În ciuda poreclei, ”Ţăranul sărac” nu-i sărac deloc, toată această punere în scenă făcand de fapt parte dintr-o strategie de ”marketing ţărănesc” menită să atragă atenţia presei asupra sa. Crăciun are 71 de ani şi este preşedintele Asociaţiei „Ţăranul sarac“. Are vreo 31 ha de teren arabil, zece de vaci, 14 porci, 200 de păsări, două mori şi un cazan de făcut ţuică. Acum şi-a tras şi un tractor cu fonduri europene. Pentru a reuşi să întreţină ferma are caţiva argaţi în ogradă. În plus faţă de pensie, acesta are şi o indemnizaţie de revoluţionar. Susţine că a apărat gara din Focşani de ”teroriştii” din decembrie 1989. Crăciun a devenit cunoscut publicului abia în 2007, la aderarea Romaniei în UE, după ce s-a declarat ”ţăranul sărac al UE”. Visul său este să ajungă consilierul ministrului agriculturii şi din această postură să apară mai des la televizor. Iar pentru asta se tot dă în stambă. (A. IVAN, S. VRÎNCEANU)

Protest cu oaia ”ţăranului sărac”prin Focşani

Fermierul Constantin Crăciun, cunoscut pentru că s-a autointitulat „ţăranul sărac al Uniunii Europene”, dar şi pentru că a încasat suma de 100.0000 de lei din recalcularea indemnizaţiei de revoluţionar, a ieşit iar cu oaia sa „Frumuşica” să protesteze prin Focşani, însă a avut grijă să anunţe mai întai presa.

Fermierul şi-a „înhămat” oaia la căruţ şi a pornit pe străzi. Ideea l-a făcut faimos în ţară, după ce televiziunile l-au „savurat” la protestele fermierilor care au avut loc anul trecut la Bucureşti. Nu şi-a luat costumul de protestatar plin de scaieţi, dar oaia a făcut din nou spectacol pe străzi. Oamenii treceau şocaţi pe langă animalul prins în jug, care trăgea după el un căruţ în care a fost pus un pom de Crăciun şi două pancarte pe care „ţăranul sărac” şi-a scris sloganurile împotriva „asupritorilor” guvernanţi care au distrus agricultura. Constantin Crăciun s-a oprit în faţa sediilor partidelor politice din Focşani. Prima oprire a fost în faţa sediului PSD, apoi a trecut prin faţa sediului PDL şi încheiat pentru un interviu în faţa sediului PNL din Focşani. Ce a spus bătranul şi care a fost reacţia oamenilor pe stradă aflaţi din ediţia print a Ziarului de Vrancea de maine. În acelaşi timp veţi vedea şi imagini video cu „ţăranul sărac” şi oaia sa. ”

(Sursa: Ziarul de Vrancea)

Notă: Articolul despre Constantin Crăciun a fost șters între timp din publicația locală



populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…