O nouă gafă a la Boris Johnson: Ministrul britanic de externe a comparat salutul tradițional maori cu o lovitură cu capul

O nouă gafă a la Boris Johnson: Ministrul britanic de externe a comparat salutul tradițional maori cu o lovitură cu capul

Ministrul britanic de externe, Boris Johnson, a comparat "hongi", salutul tradițional maori, cu o lovitură cu capul, luni, în timpul unei vizite la lideri indigeni din Noua Zeelandă, relatează AFP.

La începutul primei sale vizite — de două zile — în arhipelag, fostul primar al Londrei a vizitat un "marae", un loc sacru, dedicat ceremoniilor tradiționale, la Kaikoura, de pe Insula de Sud, unde a fost întâmpinat cu ritualul "hongi", un salut în care cele două persoane își lipesc nasurile și frunțile.

Gestul, care simbolizează împărțirea suflului vieții, a stârnit nedumerirea lui Johnson, care s-a întrebat cum ar fi perceput acest ritual în Scoția, regiune de unde vine expresia "Glasgow Kiss" ("Sărut a la Glasgow"), mai cunoscut sub numele de "lovitură cu capul".

"Vă mulțumesc că m-ați învățat hongi. Cred că este o modalitate frumoasă de a face cunoștință, deși ar putea fi interpretată greșit într-un pub din Glasgow dacă ați încerca-o", a afirmat șeful diplomației britanice.

Fostul primar al Londrei este un obișnuit al gafelor. Un alt incident de acest fel a avut loc în primăvară atunci când Johnson a promovat beneficiile exportului de whisky scoțian în India într-un templu sikh, deși această religie interzice consumul de alcool.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen