O nouă descoperire face slăbitul mai ușor și nu vei mai lua în greutate. Totul stă în creierul nostru

O nouă descoperire face slăbitul mai ușor și nu vei mai lua în greutate. Totul stă în creierul nostru

Oricine încearcă vreodată să slăbească știe că e greu de realizat, dar și mai greu este să menții greutatea după ce ai slăbit, pe termen lung. Dacă ne gândim la factori hormonali, metabolici etc, realizăm că e o chestiune mai degrabă de biologie decât de voință.

Efectul yo-yo al dietelor  FOTO Profimedia

Efectul yo-yo al dietelor FOTO Profimedia

Unul dintre cele mai frustrante aspecte pentru mulți care pierd în greutate este efectul yo-yo. Acesta face ca toate kilogramele pe care le-ai pierdut în urma unor diete restrictive și frustrante, să le câștigi la loc și chiar peste, în scurt timp. Cifrele statistice spun că majoritatea recuperează jumătate din kilogramele pierdute în doi ani și aproximativ 80%, după cinci ani. Acest lucru este adesea văzut ca un eșec personal și poate avea efecte fizice, emoționale și psihologice de lungă durată.

De altfel, de multe ori auzim expresii de genul „parcă atunci când ții dietă, ți-e ma foame și poftă de mâncare”. Ei bine, nu e doar o impresie și nici o părere a unor necunoscători. Oamenii de știință au dovedit că, într-adevăr, așa este.

Cercetătorii de la Institutul Max Planck de Cercetare a Metabolismului (MPIMR) și de la Școala Medicală Harvard au descoperit că în creierul nostru are loc o schimbare importantă atunci când ținem dietă. Mai precis, au descoperit semnale mult mai puternice la neuronii ce mediază senzația de foame. Inhibarea acestor semnale ar putea ajuta oamenii de știință să dezvolte tratamente care să ajute mai bine persoanele să își mențină greutatea, potrivit New Atlas .

Testele pe șoareci, relevante

Până acum s-a cercetat în principal la efectele pe termen scurt după o dietă. Noi am vrut să vedem ce se schimbă în creier pe termen lung”, a declarat Henning Fenselau, cercetător la MPIMR, care a condus studiul.

Pentru a face acest lucru, cercetătorii au supus șoarecii la o dietă și au monitorizat circuitele cerebrale, concentrându-se asupra neuronilor Agouti-Related Peptide (AgRP) din hipotalamus. Aceștia sunt neuronii care controlează senzația de foame. Studiile anterioare au arătat cum stimularea acestor neuroni duce la un consum alimentar acut crescut.

Cercetătorii au descoperit că acele căi neuronale care duc către neuronii AgRP s-au amplificat atunci când animalele erau la dietă și au rămas la aceste niveluri amplificate. Asta a dus la semnale de foame extremă, ceea ce a condus la un consum mai mare de alimente și la o creștere mai rapidă în greutate.

Această lucrare sporește înțelegerea modului în care diagramele de cablare neuronală controlează foamea”, a declarat coautorul Bradford Lowell de la Harvard Medical School.

Totul stă în creierul nostru

Atunci când cercetătorii au inhibat conexiunea dintre acești neuroni, activitatea AgRP a scăzut, iar animalele au avut un răspuns mai reglementat la consumul de alimente. Deloc surprinzător, acest lucru a dus la o creștere în greutate semnificativ mai mică.

Acest lucru ne-ar putea oferi posibilitatea de a diminua efectul yo-yo. Pe termen lung, obiectivul nostru este de a găsi terapii pentru oameni care ar putea ajuta la menținerea pierderii greutății corporale după o dietă. Pentru a realiza acest lucru, continuăm să explorăm modul în care am putea bloca mecanismele care mediază întărirea căilor neuronale și la oameni”, a spus Fenselau.

Industria globală a pierderii în greutate este evaluată la 224 de miliarde de dolari și urmează să crească la 405 miliarde de dolari până în 2030.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…