O nouă carte de memorii dezvăluie detalii neştiute despre reacţia lui Obama la alegerea lui Trump

O nouă carte de memorii dezvăluie detalii neştiute despre reacţia lui Obama la alegerea lui Trump

O nouă carte de memorii scrisă de un consultant al fostului preşedinte american Barack Obama dezvăluie detalii neştiute în ceea ce priveşte reacţia acestuia la alegerea succesorului său Donald Trump precum şi reacţiile altor lideri străini, relatează joi dpa.

Cancelarul german Angela Merkel i-a spus lui Obama că se simţea şi mai obligată să candideze pentru un alt mandat pentru a apăra ordinea internaţională liberală, scrie Benjamin J. Rhodes în cartea sa "Lumea aşa cum este" din care au fost publicate extrase în ediţia de miercuri a cotidianului New York Times.

Merkel avea lacrimi în ochi când s-a despărţit de Obama la finalul mandatului, a spus Rhodes, potrivit căruia Obama a făcut remarca: "Este pe cont propriu".

Imediat după alegeri, Obama a încercat să-şi înveselească angajaţii, afirmă Rhodes, adresându-i consilierului său un mesaj: "Sunt mai multe stele pe cer, decât fire de nisip pe pământ".

Dar victoria lui Trump l-a determinat pe Obama să pună la îndoială propria moştenire, potrivit lui Rhodes, întrebându-se dacă a mers prea departe promovând globalizarea şi spunând: ''Şi dacă am greşit?"

Obama şi-a exprimat îngrijorarea numindu-l pe Trump un "personaj de desene animate" şi spunând: "Suntem pe punctul de a afla cât de rezistente sunt instituţiile noastre, acasă şi în întreaga lume", scrie autorul cărţii.

Rhodes descrie, de asemenea, prima întâlnire a lui Obama cu Trump la Casa Albă după alegerile din noiembrie 2016, în care Trump a încercat să limiteze conversaţia la cât de mulţi oameni a reuşit să strângă la mitingurile sale şi a insistat că el şi Obama erau capabili să atragă mai mulţi susţinători decât contracandidata sa Hillary Clinton. "Lumea aşa cum este" va vedea lumina tiparului marţea viitoare. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!