O nouă ''BINEFACERE'' marca PSD: 70.000 de diplome de la facultăți NEAUTORIZATE vor INVADA piața

O nouă ''BINEFACERE'' marca PSD: 70.000 de diplome de la facultăți NEAUTORIZATE vor INVADA piața

Ministerul Educatiei va recunoaste diplomele absolventilor de studii universitare neautorizate, majoritatea absolventi de la Spiru Haret. Prevederea face parte dintr-un proiect de Ordonanta de Urgenta elaborat de Ministerul Educatiei. Proiectul introduce si sanctiuni, astfel ca universitatile care vor mai inmatricula studenti la programe neautorizate sau care vor depasi capacitatea de scolarizare pot ajunge pana la desfiintare. Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei, a declarat pentru HotNews.ro ca, pana acum, Ministerul a pierdut peste 7.400 de procese, totalizand 18.017 diplome care au fost recunoscute dupa aceste procese, iar in prezent sunt in derulare alte 2.300 de procese. De cealalta parte, avocatul a peste 9.000 de absolventi de Spiru Haret avertizeaza ca aprobarea acestei OUG "ar insemna un dezechilibru ingrozitor in ceea ce priveste locurile de munca".

*Initial, subiectul a fost relatat de TVR

Ministerul Educatiei a elaborat un proiect de Ordonanta de Urgenta (OUG) care prevede recunoasterea diplomelor absolventilor de studii universitare neautorizate, precum si sanctiuni pentru universitatile care vor scolariza de acum inainte fara autorizare.

Potrivit proiectului de OUG, vor avea dreptul la diplome recunoscute persoanele care au absolvit programe de studii organizate la forme de invatamant neautorizate, peste capacitatea maxima de scolarizare aprobata sau la programe de studii aflate in curs de autorizare la data inmatricularii.

Proiectul introduce sanctiuni pentru universitatile care, incepand cu anul universitar 2015 - 2016, mai admit studenti la astfel de forme de invatamant. Facultatile care incalca regulile un an, la un program de studii, intra in lichidare; universitatea care incalca legea in cadrul mai multor programe intra in lichidare si se efectueaza demersurile legale pentru desfiintare.

Sorin Cimpeanu, ministrul Educatiei: Ministerul Educatiei a pierdut pana acum peste 7.400 de procese, totalizand 18.017 de diplome care au fost recunoscute

Contactat de HotNews.ro, ministrul Educatiei, Sorin Cimpeanu, a declarat ca numarul estimat al persoanelor carora li se vor recunoaste studiile, ca urmare a acestei OUG, este de 70.000, "dar exact vom sti cand va raporta fiecare universitate in parte".

Sorin Cimpeanu a afirmat pentru HotNews.ro ca Ministerul Educatiei a pierdut pana acum peste 7.400 de procese, totalizand 18.017 de diplome care au fost recunoscute dupa aceste procese. In prezent, "exista peste 2.300 de procese in derulare, care totalizeaza 47.000 de studenti, iar in jur de 45.200 sunt doar de la Spiru Haret", a precizat ministrul.

Oficialul a declarat ca sunt foarte putine cazuri in care Ministerul Educatiei a castigat procesul, pe aceasta speta.

Universitatile care au absolventi de studii neautorizate sunt Universitatea Spiru Haret, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea Al.I. Cuza din Iasi, Universitatea Politehnica Timisoara, Universitatea Petrol-Gaze Ploiesti, Universitatea de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu, Universitatea din Bucuresti, a afirmat Cimpeanu.

Ministrul a precizat ca "cele mai multe cazuri sunt la Universitatea Spiru Haret. Sunt cazuri vechi. Problema este ca aceasta ordonanta de urgenta poate sa regleze situatia studentilor care au fost inmatriculati la aceste forme de invatamant inainte de aparitia legii educatiei nr. 1/2011, chiar daca si-au continuat studiile si dupa aceasta data. Din 2015 incolo, ordonanta reglementeaza sanctiunile care se li acorda universitatilor care incalca regulile".

Initial, Ministerul Educatiei a publicat pe edu.ro un proiect de ordonanta de urgenta care prevedea sanctiuni mult mai slabe pentru universitatile care continua sa incalce regulile, insa la inceputul saptamanii a revenit cu forma pe care o prezentam integral, mai jos. Cimpeanu a explicat ca a modificat proiectul pentru ca "m-am gandit ca sanctiunile sunt mult prea blande si s-ar putea perpetua aceasta situatie".

Proiectul de OUG va intra pe masa guvernului la sedinta de maine a executivului, daca "primeste avizele interne si de la alte ministere, iar daca nu, saptamana viitoare, pe 26 august".

Proiectul prevede si imputernicirea Ministerului Educatiei "sa constate depasirea capacitatii maxime de scolarizare ori scolarizarea la programe de studii organizate la forme de invatamant, limba de predare si locatii geografice neautorizate/neacreditate si sa stabileasca amenzile [...] care se varsa la bugetul de stat". Sorin Cimpeanu a declarat pentru HotNews.ro ca a luat aceasta decizie "pentru ca pana acum nu se ocupa nimeni".

Ministrul Educatiei a afirmat pentru HotNews.ro ca, "de cand am preluat mandatul, sunt 1.750.000 de lei pierduti cu aceste procese. In ultimele procese se solicita daune care se ridica, pentru un singur caz, la 66.000 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecata si taxe de scolarizare. Daca inmultim cu 47.000, cred ca sunt lesne de inteles ingrijorarile vizavi de modul in care este afectat bugetul educatiei".

Adrian Cuculis, avocat: O sa avem foarte multi absolventi peste noapte, o sa existe un dezechilibru in buget

Adrian Cuculis, avocat ce reprezinta in instanta peste 9.000 de absolventi ai Universitatii Spiru Haret in aceasta speta, a declarat pentru HotNews.ro care ar fi efectele promovarii acestei OUG si cum s-a ajuns la aceste procese.

"Atat in vechea lege a educatiei, cat si in legea educatiei nr. 1/2011 exista o prevedere unde se arata foarte clar ca institutiile care organizeaza forme de invatamant la zi, si sunt acreditate in acest scop, pot organiza si forme de invatamant la ID si FR. Deci legea nu mai face distinctia ca aceste programe de studii la ID si FR trebuie sa fie autorizate, acreditate.

Tinerii au intrat la facultate, au absolvit-o, au primit adeverinta de absolvent, adeverinta temporara - pana la eliberarea diplomei, insa diploma nu a mai fost eliberata de Ministerul Educatiei pentru ca Ministerul a spus ca nu recunoaste aceste studii, pentru ca nu au fost autorizate. Facultatea a spus: dar ne-ati dat voie sa facem admitere.

Asta a fost principalul considerent pentru care instantele de judecata, prin 2010, le-au dat dreptate absolventilor acestor formele de invatamant, iar de prin 2012 nu am mai avut niciun proces pierdut", a explicat pentru HotNews.ro Adrian Cuculis.

Avocatul a avertizat ca "proiectul de Ordonanta de Urgenta, in conditiile in care va trece, ar insemna un dezechilibru ingrozitor in ceea ce priveste locurile de munca, pentru ca o sa avem peste noapte - si suntem inca in recesiune - inca vreo 80.000 de someri. Poate unii mai lucreaza, ca si eu am oameni din MApN, BEC, SRI. Dar sa ai 80.000 de diplome peste noapte!"

"In cazul unora, asta inseamna ca oamenii vor trebui sa fie reincadrati pe posturi cu studii superioare. Curtea de Conturi desfasoara si acum, ca si in anii trecuti, cercetari pe partea de plata a salariilor pentru cei care nu au diplome recunoscute, sa vada incadrarea: l-ati platit cu studii superioare sau nu. Curtea de Conturi a dat deja niste decizii de corectare care au fost aplicate: oamenii au fost retrogradati si a trebuit sa returneze banii pe care i-au primit. Acum ne vom trezi cu alte procese, din partea acestor oameni, care isi vor vrea banii inapoi", a afirmat Cuculis, pentru HotNews.ro.

Acesta a precizat ca "o sa avem foarte multi absolventi peste noapte, o sa existe un dezechilibru in buget. Eu am avut zeci de cazuri, primarii intregi retrogradate pentru ca oamenii au venit cu adeverinta de la facultate, apoi nu au mai primit diploma care sa ateste studiile superioare si au fost retrogadati. Toti isi vor vrea drepturile inapoi si zeci de mii de persoane care se afla in litigii vor merge mai departe, pentru ca vor sa isi recupereze macar cheltuielile de judecata. Asta trebuia rezolvat din 2009-2010".

Potrivit lui Adrian Cuculis, peste 35%-40% dintre clientii sai, pe aceasta speta, sunt profesori. 

Continutul integral al proiectului de OUG - forma actualizata a proiectului

ORDONANTA privind dreptul absolventilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate si sanctionarea institutiilor de invatamant care scolarizeaza fara autorizare

In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 1 pct. IX.6 din Legea nr. 182/2015 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta.

ART. 1
(1) Au dreptul de a beneficia de acte de studii, recunoscute de catre stat, care atesta finalizarea studiilor, absolventii care au promovat examene de finalizare a studiilor dintre cele prevazute la art. 143 alin.(1) din Legea educatiei nationale nr.1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, la institutii de invatamant superior acreditate, si care au fost inmatriculati, dupa caz:
a) la programe de studii organizate la forme de invatamant si/sau in locatii geografice neautorizate;
b) la programe de studii organizate in limba de predare neautorizata;
c) peste capacitatea maxima de scolarizare aprobata;
d) la programe de studii aflate in curs de autorizare, la data inmatricularii.
e) la programe autorizate/ acreditate, cu nerespectarea conditiilor de inmatriculare sau mobilitate;

(2) De dreptul prevazut la alin.(1) beneficiaza si absolventii inmatriculati la programe de studii autorizate/acreditate organizate la forma de invatamant ID si care au parcurs, cu aprobare, doi ani de studii intr-un singur an.

(3) Procedura de aprobare a formularelor tipizate care atesta finalizarea studiilor pentru beneficiarii prevazuti la alin.(1) se aproba prin ordin al ministrului educatiei si cercetarii stiintifice.

ART. 2
(1) Fiecare institutie de invatamant superior are obligatia de a comunica, in termen de 45 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante, ministerului educatiei si cercetarii stiintifice un tabel nominal cu toate persoanele care se incadreaza in dispozitiile art. 1, sub sanctiunea decaderii din acest drept.

(2) Tabelul nominal prevazut la alin.(1), aprobat de senatul universitatii, semnat de rector si de decani este insotit de urmatoarele documente:
a. copie de pe decizia de inmatriculare, pentru fiecare caz in parte;
b. copie de pe registrul matricol aferent acelei promotii/ caz individual;
c. copie de pe rezultatele la examenul de finalizare a studiilor pentru absolventul respectiv.

ART. 3
Senatul universitatii, rectorul si decanii din institutia de invatamant superior prevazuta la alin. (1) raspund public si penal pentru realitatea si exactitatea datelor comunicate in conditiile art. 2

Art. 4
(1) Au dreptul de a beneficia de recunoasterea actelor de studii, la cerere, in vederea accesului, dupa caz, la munca ori la continuare de studii, oriunde in strainatate, absolventii care au promovat examene de finalizare a studiilor dintre cele prevazute la art. 143 alin.(1) din Legea educatiei nationale nr.1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, la programe de studii autorizate/acreditate si ale caror acte de studii contin neconcordante cu unele dintre elementele Nomenclatorului domeniilor si al programelor de studii universitare, ce se aproba, anual, prin hotarare a Guvernului.

(2) Procedura de recunoastere si de aprobare a formularelor tipizate ale actelor de studii pentru beneficiarii prevazuti la alin.(1) se aproba prin ordin al ministrului educatiei si cercetarii stiintifice.

ART. 5
Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice, in calitate de autoritate de stat in domeniul educatiei si invatamantului, poate recunoaste, prin ordin de ministru, studiile si pentru alti beneficiari care au fost vatamati in drepturile lor, daca se face dovada ca s-au aflat intr-o eroare comuna si invincibila.

ART. 6
(1) Incepand cu anul universitar 2015 - 2016 institutiile de invatamant superior care inmatriculeaza studenti, peste capacitatea maxima de scolarizare aprobata, ori la programe de studii organizate la forme de invatamant, limba de predare si locatii geografice neautorizate/neacreditate se sanctioneaza cu o amenda al carei cuantum este egal cu de 10 ori valoarea taxelor de scolarizare incasate pentru respectivul program de studii.

(2) Se imputerniceste Ministerul Educatiei si Cercetarii Stiintifice sa constate depasirea capacitatii maxime de scolarizare ori scolarizarea la programe de studii organizate la forme de invatamant, limba de predare si locatii geografice neautorizate/neacreditate si sa stabileasca amenzile prevazute la alin.(1) care se varsa la bugetul de stat.

(3) Modelul de proces-verbal privind constatarile prevazute la alin.(2) si de stabilire a creantelor bugetare se stabileste si se aproba prin ordin al ministrului educatiei si cercetarii stiintifice.

ART. 7
Incepand cu anul universitar 2015 - 2016, scolarizarea si inmatricularea de studenti cu incalcarea dispozitiilor legale in vigoare referitoare la organizarea si desfasurarea programelor de studii universitare sau privind depasirea capacitatii de scolarizare aprobate se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
a. programul de studii respectiv intra in lichidare, in cazul in care incalcarea dispozitiilor legale se refera la un singur an universitar si la un singur program de studii;
b. universitatea intra in lichidare si se efectueaza demersurile legale pentru desfiintare, in cazul in care se constata incalcarea dispozitiilor legale la doua sau mai multe programe universitare, ori incalcarea prevederilor legale se constata, pe parcursul a cel putin 2 ani universitari.


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…