O nepoată a lui Mussolini a obţinut cele mai multe voturi în alegerile pentru consiliul local la Roma
Rachele Mussolini, nepoată a dictatorului fascist Benito Mussolini, a obţinut cel mai mare număr de voturi la alegerile pentru alegerile locale de la Roma, care au avut loc duminică şi luni, conform unei numărători aproape definitive de miercuri, relatează AFP.
În vârstă de 47 de ani, Rachele Mussolini, candidată a partidului de extremă-dreapta Fratelli d'Italia (FDI), a obţinut peste 8.200 de voturi, după numărarea buletinelor în peste 97% din secţiile de votare, ceea ce reprezintă cel mai ridicat scor individual dintre toţi candidaţii în cursă.
Rachele Mussolini, aflată la al doilea mandat în calitate de consilier local, a insistat totuşi asupra faptului că numele său de familie nu are nicio legătură cu popularitatea sa.
"Persoana este mai importantă decât numele de familie, oricâtă greutate ar avea acesta", a declarat ea pentru ziarul La Repubblica, adăugând că are mulţi prieteni de stânga.
Romano Mussolini, tatăl decedat al lui Rachele Mussolini, a fost pianist de jazz şi cumnatul actriţei Sophia Loren. El a fost al patrulea copil al lui Benito Mussolini.
Şi alţi urmaşi ai dictatorului italian s-au lansat în politică, cu toţii de partea dreaptă a spectrului politic, în special sora vitregă a lui Rachele, Alessandra, fostă membră a Parlamentului European.
Partidele de dreapta au obţinut rezultate relativ slabe la alegerile locale de duminică şi luni din Italia, pierzând scrutinele pentru primărie din oraşe-cheie precum Milano, Napoli şi Bologna.
La Roma, al doilea tur de scrutin este prevăzut la 17 şi 18 octombrie între candidatul de dreapta Enrico Michetti, avocat şi prezentator radio, şi candidatul de centru-stânga Roberto Gualtieri, fost ministru de finanţe.
În primul tur, Michetti a obţinut 30% din voturi, comparativ cu 27% pentru Gualtieri, care este totuşi considerat favorit pentru al doilea tur, conform mai multor sondaje. AGERPRES