O navă militară americană echipată cu sistemul Aegis a eşuat în interceptarea unei rachete balistice la un test
O navă militară americană nu a reuşit să intercepteze o rachetă balistică cu rază medie de acţiune, în cadrul unui test desfăşurat sâmbătă, a anunţat Agenţia Americană de Apărare antirachetă (U.S. Missile Defense Agency), relatează Reuters.
''Obiectivul testului a fost să demonstreze capabilitatea unei nave configurate cu sistemul Aegis de apărare împotriva rachetelor balistice să detecteze, să urmărească, să atace şi să intercepteze o ţintă reprezentată de o rachetă balistică cu rază medie de acţiune'', cu o salvă de două rachete Standard Missile-6 (SM-6) Dual II, ''însă interceptarea nu a reuşit'', precizează agenţia americană într-o declaraţie, fără să menţioneze unde a fost efectuat exerciţiul.
Agenţia Americană de Apărare antirachetă, aflată în subordinea Pentagonului, efectuează periodic exerciţii de apărare antirachetă. Alte teste anterioare de interceptare cu rachete SM-6 au fost reuşite.AGERPRES