O mumie care "meditează" în "poziția lotus" descoperită în Mongolia

O mumie care "meditează" în "poziția lotus" descoperită în Mongolia

O mumie a unui călugăr budist care "meditează" în poziția lotus a fost recuperată recent de poliția din Mongolia de la un bărbat care voia să o vândă pe piața neagră, scrie joi ziarul spaniol "ABC", inserând declarația unui medic al lui Dalai Lama, potrivită căruia corpul respectiv aparține unei persoane care "nu este moartă", ci "într-o stare profundă de meditație", numită "tukdam".

Un funcționar neidentificat a declarat pentru ziarul 'The Siberian Times' că mumia a fost găsită acoperită cu o piele de vacă, într-o peșteră din provincia mongolă Songinokhairkhan, de unde a fost sustrasă apoi și ascunsă într-o casă de Ulan Bator de un bărbat care intenționa să o comercializeze.

Specialiștii analizează în prezent relicva pentru a stabili cum a fost posibilă conservarea acesteia timp de 200 de ani în poziția de yoga numită lotus. Se crede că mumia ar putea fi a unui renumit maestru tibetan, Dashi-Dorzho Itigilov, născut în 1852 și despre care se spune că ar fi murit în această postură de meditație. El a fost înmormântat în 1927 și, când a fost exhumat, în 1973, s-a găsit corpul mumificat în aceeași poziție.

Faimosul călugăr tibetan Barry Kerzin, medic al lui Dalai Lama, susține că poliția a descoperit un călugăr care 'nu este mort', ci 'într-o stare profundă de meditație', numită 'tukdam'. 'Dacă va continua în această stare de meditație, călugărul poate să se transforme într-un Buda', mai spune Barry Kerzin.

'Am avut privilegiul să îngrijesc persoane care meditau și se aflau în stare de tukdam', a dezvăluit el, explicând că, dacă reușește să rămână în această postură mai mult de trei săptămâni — ceea ce se întâmplă foarte rar — corpul se reduce treptat. În final, tot ceea ce rămâne din călugăr sunt părul, unghiile și hainele'.

'Persoanele care se află în preajma călugărului pot vedea atunci un curcubeu care strălucește pe cer timp de mai multe zile. Ceea ce înseamnă că s-a găsit un *corp în stare de curcubeu*. Este starea cea mai apropiată de cea de Buda', a detaliat medicul lui Dalai Lama.

În ultimii 50 de ani, în India ar fi existat 40 cazuri similare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”