O măsură de desfăşurare de trupe NATO suplimentare pe teritoriul bulgar ar trebui implementată cu soldaţi bulgari (ministrul apărării)
Dacă se va lua o decizie de a desfăşura trupe NATO pe Flancul estic, guvernul bulgar consideră că această măsură trebuie implementată cu soldaţi bulgari, a declarat ministrul bulgar al apărării Stefan Ianev, transmit luni de BTA şi Euractiv.
"Vom avea soldaţi bulgari care vor executa această sarcină pe teritoriul bulgar cu comandă bulgară", a fost citat Ianev pe postul bTV.
Premierul bulgar Kiril Petkov a anunţat acum patru zile că Bulgaria este gata să accepte soldaţi din ţări partenere NATO, dar într-un batalion comun cu soldaţi bulgari, în cadrul poziţiei oficiale bulgare în criza din Ucraina. El a mai spus că strategia de apărare bulgară are în centru armata bulgară, fără a afirma că nu va accepta trupe străine, dar insistând ca Bulgaria să comande batalionul.
Premierul bulgar a menţionat că ţara sa continuă să susţină o soluţie diplomatică pentru criza din Ucraina şi rămâne un partener loial şi predictibil în NATO.
Ministrul apărării bulgar a subliniat la rândul său că "Bulgaria este un stat suveran şi la Sofia se iau decizii în conformitate cu interesul naţional bulgar". "Decizia guvernului bulgar este de a desfăşura trupe bulgare pe teritoriul bulgar", a adăugat el.
Ianev a reiterat că nu este necesară desfăşurarea de forţe suplimentare ale NATO şi că scenariul cel mai favorabil în ce priveşte Ucraina este ca diplomaţia să funcţioneze şi criza să nu se transforme într-una militară, exprimându-şi în acelaşi timp preocuparea că forţele bulgare sunt neglijate în discuţia publică în favoarea poziţiilor în sensul "să vină NATO să ne apere", când în fapt Bulgaria are responsabilitatea ca ţară de a-şi dezvolta propriile forţe armate şi de securitate, "iar atât publicul, cât şi elitele politice trebuie să conştientizeze că securitatea costă bani".
Ministrul apărării s-a mai referit la participarea de aeronave din Spania şi apoi din Olanda de exerciţii de poliţie aeriană în Bulgaria, la exerciţiile planificate de NATO în Marea Neagră în a doua jumătate a lui martie, la exerciţiul care se desfăşoară la baza Novo Selo cu participarea a circa 200 de militari americani şi la mai multe astfel de exerciţii, explicând că acestea au fost planificate de anul trecut şi "nu este nimic extraordinar" în legătură cu ele. AGERPRES