O judecătoare din Constanța și fostul primar din Năvodari, condamnați la 7 și 9 ani de închisoare pentru retrocedări pe malul Mării Negre și un prejudiciu de 26,5 milioane de euro. Decizia nu este definitivă
Judecătoarea Corina Eugenia Jianu și fostul primar al orașului Năvodari, Nicolae Matei, au fost condamnați, vineri, la 7, respectiv 9 ani de închisoare cu executare pentru o serie de retrocedări ilegale de terenuri situate pe malul Mării Negre, transmite Info Sud-Est. Dosarul a fost trimis în judecată de DNA Constanța în urmă cu 5 ani, iar decizia instanței nu este definitivă. Judecătoarea Jianu, care activa în cadrul Judecătoriei Constanța în momentul săvârșirii presupuselor fapte, este acuzată de procurorii DNA Constanța de două infracțiuni de abuz în serviciu și luare de mită, iar fostul primar al Năvodariului de abuz în serviciu în formă continuată, constituire de grup infracțional organizat și dare de mită. Prejudiciul total estimat de procurori este de 26,5 milioane de euro la care se adaugă un potenţial prejudiciu de 4.919.932 lei, care s-ar fi putut produce în urma unui schimb de terenuri. De menționat este că Primăria orașului Năvodari, condusă și în prezent de Florin Chelaru, fostul viceprimar al lui Nicolae Matei, nu a comunicat în cursul urmăririi penale dacă se constituie parte civilă în cauză și dacă vrea să recupereze prejudiciul orașului, deși DNA Constanța a cerut acest lucru. În comunicatul din 28 noiembrie 2014 , procurorii DNA Constanța au explicat cum, în perioada 2010-2011, Nicolae Matei, primar și președinte al Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Năvodari, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri situate în intravilanul localităţii, pe malul Mării Negre, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea acestei proceduri administrative, dar şi a dispoziţiilor definitive şi irevocabile ale instanţei de judecată:
- ”La data de 23 iulie 2012, inculpatul Matei Nicolae și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu care decurgeau din funcția de primar al orașului Năvodari, legate de corecta gestionare și administrare a patrimoniului orașului, cu ocazia vânzării, la un preț derizoriu, a trei terenuri în suprafaţă de 20,6419 ha, 15,9850 ha şi 25,090 ha. Astfel a fost provocată o pagubă de 1.853.970,4 lei în dauna primăriei Năvodari, respectiv diferența dintre suma de 2.129.480 lei (reprezentând valoarea reală de circulație a terenurilor) și suma de 275.509,6 lei (reprezentând prețul plătit de cumpărător pentru cele trei terenuri), fiind obținute foloase necuvenite de cumpărătorul bunului”, se arată în comunicatul DNA Constanța.
Procurorii DNA Constanța susțin că între primar și judecătoare exista o înțelegere pentru ca fiica magistratului să primească o bucată din terenurile pe care Matei urma să le retrocedeze cu ajutorul judecătoarei. Astfel, fiica acesteia a primit un teren de 500 mp în schimbul unor soluții date de judecătoare în două dosare, soluții prin care a păgubit bugetul orașului Năvodari, susține DNA Constanța. Fiica magistratului ar fi primit terenul în schimbul unei sume de 16 ori mai mică (pentru doar 8,560 de lei, deși terenul valora aproape 140.000 de lei), la scurt timp după ce judecătoarea s-a pronunțat în spețele unor interpuși ai primarului, notează procurorii. Citește articolul integral pe Info Sud-Est. sursa foto: Info Sud-Est