Tonia, 110 ani, cea mai în vârstă femeie din Bergamo: „Secretul meu? În afară de dietă, mă rog mereu. Dar nu am văzut niciodată marea”.

Antonietta Franchini, zisă Tonia FOTO: captură video

Antonietta Franchini, zisă Tonia, din Sant'Omobono Terme din Valle Imagna, este cea mai bătrână femeie din provincia Bergamo. Foarte lucidă, cu o memorie de fier, ea mănâncă de toate și bea multă cafea: „Secretul meu? Recit rugăciuni dimineața și seara”.

Nu a văzut niciodată marea, nu s-a urcat niciodată într-un avion, nu a fost niciodată în spital. Cu excepția pancreatitei, pe care a învins-o în două zile, la vârsta de 103 ani, împotriva tuturor previziunilor medicilor. Au mai trecut șapte ani de atunci și astăzi Antonietta Franchini, cunoscută sub numele de Tonia, împlinește 110 ani, scrie bergamo.corriere.it.

De la ferestrele însorite ale casei sale din Sant'Omobono Terme, în Valle Imagna, vocea strănepoatei sale Elisa ajunge până în stradă, în timp ce planifică pregătirile pentru petrecerea cu pizza din seara aceasta, la care primarul Sauro Ivo Manzoni și preotul paroh se numără printre invitați.

Este cea mai „ultra” bunică din provincia Bergamo, de fapt la doar câteva săptămâni distanță, deoarece în Paladina locuiește o pensionară născută în 1914, ca și ea, care se pregătește să stingă același număr de lumânări pe 27 august, în timp ceîn Italia, potrivit site-ului Supercentenari d'Italia, se află printre primii 30 de centenari cu cea mai lungă viață (în frunte se află o bătrână din Faenza, care a împlinit 113 ani în octombrie).

Femeia este impresionantă prin memoria și luciditatea ei de fier.

Când este întrebată care este secretul pentru a trăi atât de bine și atât de mult timp, Antoinette răspunde fără ezitare: „Să spun rugăciuni dimineața și seara, și rozariul o dată pe zi”. Se pare că în cazul ei nu are nimic de-a face cu stilul de viață sau cu dietele. Dimpotrivă: „Întotdeauna mânca de toate și bea cești de cafea, zahărul nu-i era niciodată de ajuns”, zâmbește Elisa, care preia frâiele poveștii de la unul dintre nepoții ei.

Născută în ajunul Primului Război Mondial, Antoinette spune că nu a suferit în timpul acelor ani grei. „Obișnuiau să-mi spună că l-am salvat pe tatăl meu de la război, pentru că după al patrulea copil, bărbații nu se mai puteau înrola”. Era a patra din șapte surori. Întâmplător: una dintre ele, Giuseppina, cunoscută în familie drept „mătușa Pepa”, născută în 1918, a murit la vârsta de 104 ani.

Antoinette și-a văzut și fiicele gemene Ivette și Giuseppina plecând, la 81 și 82 de ani, în 2022 și 2023.

Pe soțul ei, Giuseppe Gardinetti, cu care nu a „vorbit” până la nuntă (se referă la flirt), l-a iubit mult. „Pentru nunta noastră, el s-a întors din Franța cu fratele său, care s-a căsătorit în aceeași zi cu noi'. Fără lună de miere sau rochie albă, doar un costum elegant închis la culoare. „Era iarnă, am mers la Sant'Omobono pe jos și apoi să mâncăm la tavernă”. Zece zile mai târziu, a plecat, la vârsta de 22 de ani, în Franța, unde s-a născut fiica sa cea mare (numită tot Ivette), care a murit tragic la vârsta de trei ani: și-a vărsat uleiul fierbinte de la o lampă pe ea.

Apoi au venit gemenii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, „ne urcau în autobuz și ne duceau în munți”, spune gândindu-se la momentele în care au fost nevoiți să fugă. S-a întors în Valle Imagna când soțul ei s-a îmbolnăvit: „M-am dus singură la doctor și mi-a spus că nu mai există nicio speranță. Pentru că nu voia să moară în Franța, ne-am întors și după trei luni l-am pierdut”. Avea 49 de ani.

Singura călătorie a Antoinettei a fost la Lourdes. Iar când se gândește la cei trei ani de școală primară înainte de a merge să lucreze, ca tânără, la filatură, își amintește de semnul crucii înainte de a intra în clasă, cu învățătoarea Leona și bățul ei de pedeapsă. Pe scurt, credința este secretul?