Mai puțin cunoscut publicului larg este faptul că otomanii au vrut în două rânduri să transforme Principatele Române în pașalâc. Ba chiar, temporar au numit funcționari otomani și au dispus transformarea bisericilor în moschei.

Este cunoscut faptul că în Evul Mediu, Principatele Române au avut un statut aparte în relațiile cu Imperiul Otoman, o super-putere orientală care se extinsese pe trei continente. Mai precis, Țările Române făceau parte din „Casa Păcii”, adică erau state vasale care plăteau tribut și erau nevoite să se ghideze după politica externă a Înaltei Porții.

Dar cu toate acestea nu au fost transformate în provincii otomane, așa cum au pățit statele balcanice și chiar o bună parte din Ungaria.

Majoritatea campaniilor otomane îndreptate împotriva Moldovei și Valahiei erau de pedepsire și de impunere a unor pretendenți supuși lor, în locul voievozilor rebeli care nu ascultau de poruncile sultanului în materie de politică externă sau care nu plăteau tribut.

Puțin cunoscut publicului larg este faptul că au existat totuși două momente în care Principatele Române au fost la un pas de a deveni pașalâc, cu anihilarea totală a independenței, cu funcționari otomani și impunerea islamului la religie. Situația a fost salvată de o anumite conjuncturi din cadrul imperiului otoman dar și de intervenția providențială a unor personaje istorice.

Un Basarab trecut la islam și transformarea Valahiei în pașalâc

Prima tentativă de cucerire efectivă și anihilare a independenței unui principat medieval românesc, s-a petrecut la începutul secolului al XVI-lea. Culmea, cel care a inițiat acest proces era un român trecut la islam, membru al prestigioasei familii domnitoare a Țării Românești, Basarabii. Totul s-a petrecut într-o perioadă extrem de favorabilă pentru Imperiul Otoman.

Noul sultan, Suleiman I „Magnificul” era unul dintre cei mai capabili lideri ai statului otoman. Era un adept al militarismului expanionist și viza cucerirea Europei. În acest sens a cucerit în anul 1521 Belgradul, o poartă de intrare către Europa Centrală. Ungaria era la cheremul otomanilor.

De altfel, în anul 1526, după bătălia la la Mohacs, Ungaria sucomba în fața puterii otomane, fiind întemeiat pașalâcul de la Buda. Ei bine, între 1521 și 1526, Valahia a fost, la rândul său, în pericol de a-și pierde autonomia. Ba chiar risca să devină un stat islamizat.

După cucerirea Belgradul, Valahia intrase într-o nouă perioadă de mare instabilitate politică. În septembrie, la o lună de la căderea Belgradului, Neagoe Basarab, un voievod agreat de turci, murea. Evident, a început lupta pentru putere între pretendenți. Moartea lui Neagoe Basarab, considerat om al turcilor, a fost văzută ca o oportunitate pentru habsburgi de a impune un domnitor pro-cruciat, anti-otoman, pentru atragerea Valahiei în alianța anti-otomană, într-o încercare disperată de a stăvili tăvălugul declanșat de Soliman Magnificul.

Pe de o parte era neamul Craioveștilor care-l susținea pe Teodosie, fiul lui Neagoe Basarab, iar de cealaltă parte boierii din zona Buzăului, cu sprijin din Transilvania, pentru pretendentul lor, Vlad. Cel din urmă s-a impus, reușind să-l învingă pe Teodosie la Târgoviște.

Cu această ocazie, pentru a nu pereclita controlul otoman în Țara Românească, și-a făcut apariția Mehmet Bey de la Nicopole. Era un bey foarte puternic, unii spun, român la origine. Mai precis, chiar din neamul Basarabilor, din partea mamei, trecut la islam. Mehmet Bey a venit cu trupe otomane, l-a alungat pe Vlad și l-a înscăunat pe Teodosie.

Mehmet Bey devenise arbitru în problema succesiunii la tronul Valahiei și se proliferase o situație extrem de periculoasă pentru Principat. Teodosie moare în condiții suspecte iar bei-ul de la Nicopole cere sultanului să guverneze Țara Românească.

„Era primul pas în încercarea de transformare a Țării Românești în provincie otomană, cu atât mai mult cu cât sultanul se gândea că pe aici e trecerea cea mai ușoară contra ungurilor, cu care începuse deja să poarte război”, precizează Alexandru Neagoe în articolul „Prima încercare de transformare în pașalâc a Țării Românești, episodul Mehmed Bey( 1522)” în revista Danubius XXII.

Speriați de această perspectivă, boierii valahi, au renunțat la toate disputele, s-au unit și l-au ales domn pe Radu de la Afumați. Ba chiar i-au scris și sultanului. „Faptul era fără precedent în istoria raporturilor româno-otomane şi purta semnificaţia deosebit de gravă a desfiinţării entităţii de stat a Țării Româneşti. Boierimea ţării era desigur pe deplin conştientă de pericolul care ameninţa nu numai poziţiile ei dominante, ci şi existenţa ei socială. „Deci, boiarii, auzind aceasta - este scris în cronica ţării - s-au unit toţi, şi s-au împăcat, şi s-au rădicat domnii cu voia tuturor, pă Radul den Afumaţi”, scria Tasim Gemil în „Românii și otomanii”.

Situația era gravă mai ales că Mehmed Bey deja numise prin sate și târguri subași, adică funcționari otomani. Mai mult decât atât se pregătea să transforme bisericile în moschei. De altfel, Radu de la Afumați a primit ajutor și de la Ioan Zapolya, principele Transilvaniei. Radu de la Afumați a fost o personalitate providențială.

A purtat numeroase bătălii cu turcii și a câștigat multe dintre acestea. Practic, Mehemd Bey, cu sprijinul sultanului Soliman a încercat de mai multe ori să ocupe Valahia și să o transforme în provincie otomană. Datorită rezistenței valahe dar și a temerii că în felul acesta Valahia ar putea adera la lupta anti-otomană inițiată de Ludovic al II-lea, sultanul Soliman renunță la ideea cuceririi totale a Țării Românești. Îi menține însă statutul de stat vasal.

„În cele din urmă, Poarta a fost nevoită să renunţe la planul său de înglobare a Țării Româneşti între hotarele sale. Lipsit şi de un ajutor extern pe măsura forţelor care îl atacau, Radu de la Afumaţi a fost şi el nevoit să accepte soluţia de compromis. În schimbul recunoaşterii sale ca domn şi a garantării autonomiei politice a Țării Româneşti, el a acceptat, la sfîrşitul lui 1524, să majoreze haraciul la 14.000 ducaţi şi să presteze omagiul de credinţă din trei în trei ani.467 Compromisul era minor în raport cu amploarea pericolului ce fusese înlăturat”, precizează Tasim Gemil.

Sinan Pașa și a doua tentativă de cucerire a Țării Românești

A doua tentativă de cucerire și transformare a Țării Românești în pașalâc a avut loc în anul 1595. Adică, atunci când s-a dat bătălia de la Călugăreni. Decizia de cucerire a Țării Românești a avut loc în contextul în care Mihai Viteazul, cel care și-a cumpărat cu bani grei tronul de la turci, s-a ridicat împotriva Înaltei Porți. Mai precis, în loc să plătească tributul datorat, a dat foc creditorilor și a atacat cetățile otomane de la malurile Dunării, printre care și Giurgiu.

La rândul său, în Moldova, Aron Vodă, domnul Moldovei, ucidea trupele otomane cantonate la Iași. Mai mult decât atât, Mihai Viteazul aderă la Sfânta Alianță, o mișcare cruciată anti-otomană, înființată la inițiativa papei Clement al VIII-lea și susținută de împăratul Rudolf de Habsburg.

Mai mult decât atât, în 1594 și 1595, Mihai Viteazul trece la sud de Dunăre și face prăpăd în teritoriile otomane. Sultanul a realizat că lucrurile sunt foarte grave și că risca să piardă controlul Valahiei și Moldovei. L-a trimis în 1595, pe Sinan Pașa, un comandant cu mare experiență să cucerească și să transforme Țara Românească în pașalâc. Bătălia decisivă a avut loc la Călugăreni. Inițial Mihai Viteazul a reușit să câștige lupta, dar forțele superioare otomane l-au determinat să se retragă și să i-a calea pribegiei.

„Turcii erau încă în număr şi nu băgaseră în luptă toate trupele lor, oştenii lui Mihai erau obosiţi şi n-ar fi putut susţine o nouă ciocnire. Domnul se retrage întâi la Copăceni pe Argeş, apoi la Bucureşti, la Târgovişte şi în cele din urmă la Stoeneşti în munţi, pe Dâmboviţa, lângă pasul Branului, unde era la 12 septembrie”, arăta P.P. Panaitescu în lucrarea ”Mihai Viteazul”.

În aceste condiții, Valahia a rămas în mâna lui Sinan Pașa. Acesta a ocupat Bucureștiul și a jefuit cumplit țara. A instituit funcționari otomani și a transformat bisericile în moschei. Propriu-zis transforma Valahia în provincie otomană, islamizată.

Sesizând implicațiile cuceririi totale a Valahiei, Liga Sfântă îl trimite pe Sigismund Bathory principele Transilvaniei în ajutorul lui Mihai Viteazul. Cu noile întăriri, Mihai îi alungă pe turci și îi învinge decisiv la Giurgiu. Trece din nou Dunărea și face prăpăd în teritoriile turcești.