O hartă care dă fiori...

O hartă care dă fiori...

Romania in pericol de a fi incercuita. Si este un pericol extrem de real, daca Rusia va reusi intr-un final sa puna intreaga Ucraina la pamant. Daca rusii vor ocupa in totalitate Ucraina, sau vor reusi s-o subjuge macar politic, atunci Romania va ramane o insula a NATO si UE intr-o mare ruseasca. Si inca o insula cam subreda…, scrie rumaniamilitary.ro .

Sursa imagine: Hotnews

Am avea Rusia pe vechea granita cu URSSul, de la granita cu Ungaria pana la Chilia, Bulgaria in sud – aici unde premierul ceva mai pro-occidental, Kiril Petkov, a fost demis prin motiune de cenzura de fortele pro-ruse (conform proprilor sale declaratii) – Serbia, o tara cu adevarat pro-rusa, iar despre mizerabilul regim din Ungaria lui Victor Orban nu cred ca mai trebuie discutat, ministrul de externe de la Budapesta tocmai ce a vizitat pe 21 iulie Moscova, intr-un gest de sfidare major la adresa NATO/UE si caciulire in fata rusilor.

Nu mai discutam despre o eventuala nerecunoastere a Rusiei (sau a noi puteri-marioneta de la Kiev) a zonei economice exclusive a Romaniei conform cu hotararea Curtii de Justitie de la Haga.

Astfel incat situatia pentru Bucuresti este crunta in cazul in care Rusia va ingenunchea, intr-un fel sau altul, Ucraina. Si toate acestea pe fondul situatiei extrem de grele interne, cu o clasa politica cu totul impotenta si corupta, macinati de o incompetenta cronica, cu un buget care traieste pe perfuzii (imprumuturi masive, deficite exceptional de mari) si ramane de vazut cum va reactiona binomul NATO-UE in fata acestei situatii.

Daca Rusia ajunge pe granita noastra, restaurand vechea granita a URSS, lucrurile devin extrem de periculoase, atunci Dumnezeu cu mila si NATO cu puterea, pentru ca singura sansa pentru Bucuresti ar fi ca Alianta Nord-Atlantica sa aduca pe teritoriul nostru un numar mare de militari, tehnica de lupta din belsug si sa tina cu dintii de noi, iar UE sa faca ce-o face si sa sustina economic singura tara din flancul sud-estic care nu este in buzunarul Moscovei.

Cu rusii pe granita si inconjurati de state pro-ruse, cu o Ungarie posibil mai agresiva fata de Bucuresti, nadejdea va fi doar in NATO+UE pentru ca in clasa noastra politica… ca si cum te-ai ruga la zeii din antichitate, in mod clar n-o sa primesti nici un raspuns macar si pentru ca ei nu exista.

Ucraina nu lupta pentru Romania sau pentru Uniunea Europeana, dar prin succesul ei, sau prin esec, multe lucruri se vor schimba, iar pentru Romania victoria Kievului – chiar si partiala – este cu totul si cu totul cruciala.

Nicio alta tara membra NATO si UE nu are atat de mult de pierdut din victoria rusilor in razboiul din Ucraina, nicio alta tara NATO nu se va trezi inconjurata fizic de slugile Moscovei asa cum am putea noi sa fim.

Iar aceste lucruri ar trebui discutate, intelese clar si luate masurile care se impun.

Dar, in primul rand, trebuie sa intelegem situatia si n-am vazut o astfel de abordare prin presa noastra, nimeni nu discuta despre acest pericol extrem de grav la adresa statalitatii Romaniei. Daca Rusia vine din nou pe granitele noastre, un nou 1940 ar trebui sa fie luat in calcul.

Iar rusii isi fac treaba, demisia guvernului Draghi – la Roma – a fost pusa de ministrul de externe al Italiei, Luigi Di Maio, pe seama masinatiunilor propriului sau partid (Miscarea 5 Stele) si in legatura directa cu sprijinul pe care guvernul Draghi l-a acordat Ucrainei. Ministrul de externe italian a declarat ca “capul lui Draghi a fost facut cadou lui Putin” , de doua partide: Miscarea 5 Stele (anti-europeana) si de Forza Italia a lui Silvio Berlusconi (acest hodorog libidinos care, la fel ca ion iliescu, nu se mai duce odata la cele sfinte).

Asta in timp ce Italia se adanceste intr-o criza a datoriei suverane mult mai grava decat situatia din 2009 si toate acestea se datoreaza, la fel ca in cazul Romaniei, coruptiei clasei politice, in conditiile in care Italia este a treia economie a Uniunii Europene.

Si pe langa toate aceste efecte directe ne mai asteapta cosmarul din Republica Moldova, un punct foarte sensibil pentru Romania. Ce va deveni Basarabia daca Rusia ajunge din nou pe granita ei? Ce se va intampla cu fragila statalitate a Chisinaului? Ce se va intampla cu Transnistria?

Nici macar nu am curajul sa incerc sa gasesc raspunsuri la aceste intrebari…

Astfel incat ce se intampla acum in Ucraina ne intereseaza atat de direct inca ar trebui sa doara, victoria Ucrainei, chiar si partiala, pastrarea suveranitatii macar asupra teritorilor sale vestice este cu totul esentiala pentru viitorul nostru, pentru viitorul Basarabiei. Si repet, nici o alta tara din Uniunea Europeana nu risca atat de mult precum Romania. Se discuta despre gazul natural si efectele lipsei lui la iarna, despre inflatie, criza economica etc, dar in coltul sud-estic al Uniunii Europene este o tara (Romania) pentru care aceste lucruri nu conteaza atat de mult atat timp cat spectrul unui Mini-Tratat de la Varsovia ce se poate contura in doar cateva luni si poate deveni din scenariu stiintifico-fantastic realitate crunta.

GeorgeGMT/rumaniamilitary.ro


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!