O femeie susține că tatăl ei a ucis 70 de persoane, dar nimeni nu a crezut-o până acum
O femeie din Iowa, SUA, susține că tatăl ei a fost un criminal în serie, care ar fi răpit și omorât mai mulți oameni în decurs de circa 45 de ani, mărturiile ei declanșând o anchetă în care s-a implicat inclusiv FBI-ul, conform Newsweek .
Donald Dean Studey ar fi ucis circa 70 de oameni Foto: arhivă personală Lucy Studey via Twitter
Femeia, pe nume Lucy Studey (53 de ani) a susținut că tatăl ei, Donald Dean Studey, care a murit în 2013, la vârsta de 75 de ani, timp de 45 de ani ar fi răpit și ucis mai multe prostituate sau turiste aflate în trecere prin zonă, și cel puțin doi bărbați, apoi le cerea copiilor săi să-i îngroape. Potrivit ei majoritatea femeilor aveau între 20 și 30 de ani și părul închis la culoare.
Potrivit ei în toți acești ani nimeni nu i-a ascultat povestea, până când, săptămâna trecută, câinii special antrenați au adulmecat posibile rămășițe umane într-o groapă din Thurman, Iowa, pe care ea o identificase de mult.
Cel puțin un agent FBI este implicat în această anchetă, alături de Divizia de Investigații Criminale din Iowa (DCI) și Biroul Șerifului Comitatului Fremont, urmând ca săptămâna viitoare să se întâlnească. Șeriful din Fremont County, Kevin Aistrope și oficiali de la FBI și Iowa DCI au confirmat informațiile pentru Newsweek.
Sora mai mare a lui Lucy Studey, Susan Studey, a declarat însă că aceste acuzații nu ar fi adevărate.
Potrivit ei, acei câini ar fi putut detecta oase de animale, ei având în trecut un golden retriever sau rămășițele unei surori de-ale lor ce se născuse moartă și care a fost îngropată într-o cutie de pantofi, în curte.
Câinii sunt însă dresați să facă diferența între oasele animalelor și cele umane, atrage atenția șeriful.
„Prima dată când am auzit despre cadavre a fost când am vorbit cu Lucy în urmă cu aproximativ un an”, a spus Susan Studey. „Tatăl meu nu a fost omul pe care îl descrie ea. Era strict, dar era un părinte protector care își iubea copiii... Tații stricti nu se transformă doar în criminali în serie... Sunt cu doi ani mai mare decât Lucy. Cred că aș ști dacă tatăl meu ar fi ucis pe cineva. Aș ști dacă tatăl meu a fost un criminal în serie. El nu a fost așa și nu vreau ca numele tatălui meu să fie pătat."
Newsweek nu a reușit să ia legătura cu cea de-a treia soră a lor. Ele ar mai fi avut un frate, dar s-a sinucis când avea 39 de ani.
Lucy Studey s-a oferit în mod repetat să facă un test cu detectorul de minciuni și a dat autorităților cel puțin două declarații înregistrate – una la FBI și cealaltă la biroul șerifului.
Susan Studey susține că singura dată când, din ce își amintește ea, tatăl ei a devenit violent a fost când un vecin i-a lovit câinele - iar Donald Studey s-a îmbrâncit cu acesta
Următorii pași ai anchetei ar putea include căutări suplimentare pe două proprietăți cu o suprafață totală de aproximativ 4 hectare, și cartografierea locațiilor în care Lucy Studey crede că sunt îngropate până la 70 de cadavre. De asemenea căutările ar putea include și o fântână în care se crede că s-ar afla rămășite umane.
Potrivit unei sursei locale, căutările ar putea începe cu investigarea unor posibile morminte săpate la mică adâncime, pe care câinii le-ar fi detectat.
„Știu unde sunt îngropate cadavrele”, a spus Lucy Studey pentru Newsweek , ai cărui reporteri au însoțit anchetatorii la fața locului vinerea trecută. Ea și-a amintit cum tatăl e îi îndruma pe ea și pe frații ei să-l ajute în timp ce transporta cadavrele - folosind o roabă în lunile mai calde și o sanie iarna.
„El ne-a spus doar că trebuie să mergem la fântână și știam ce înseamnă asta”, a spus Studey. "De fiecare dată când mergeam la fântână sau în deal, nu credeam că mai cobor. Mă gândeam că mă va ucide pentru că nu îmi țin gura."
Lucy Studey susține că încă din clasa a doua sau a treia începuse să le spună profesorilor, directorului școlii și preoților despre așa zisele crime ale tatălui ei, dar că unii au sfătuit-o că este mai bine ca secretele de familie să rămână în familie. Iar de-a lungul anilor forțele de ordine din Iowa și Nebraska i-au ignorat acuzațiile spunând că sunt doar în imaginația ei, neefectuând niciodată investigații.
Șeriful din Fremont County a spus că în urmă cu aproximativ 10 ani Lucy Studey sunase la ei și îi îndrumaseră să caute o anumită fântână, dar pe care nu au găsit-o. Apoi, la începutul anului trecut, Mike Wake, adjunctul șerifului, a primit un apel de la o femeie și atunci anchetatorii au început să ia în serios afirmațiile lui Lucy Studey.
Wake, un fost șef de poliție din apropiere de Tabor, Iowa, a devenit mai interesat atunci când Lucy Studey a reușit să identifice fântâna – care se află pe un teren unde fuseseră făcute mai multe săpaturi cu buldozarele. Vinerea trecută cei doi câini ai poliției au reușit să identifice acolo posibile rămășițe de cadavre.
„Investigăm în mod activ acest lucru și cine nu ar face-o? Avem o scenă, dar nu știm dacă este o scenă a crimei. Nu avem victime, cadavre. Nimic. Tot ce știm este că o femeie a spus o poveste despre cadavrele dintr-o fântână. Am adus câțiva câini de urmă pentru cadavre. Câinii au identificat ceva în zonă. Vom face tot ce putem pentru a dovedi sau infirma că ar putea exista o scenă a crimei”, a declarat șeriful din Fremont, Kevin Aistrope, pentru CNN .
Sursa: adevarul.ro