O femeie s-a ales cu păr pe limbă, medicii sunt uimiți. Ce a declanșat reacția

O femeie s-a ales cu păr pe limbă, medicii sunt uimiți. Ce a declanșat reacția

O femeie din Japonia s-a ales cu câteva efecte secundare rare în urma unui tratament cu antibiotice: limba i s-a înnegrit și a început să devină păroasă, relatează Mirror.

1 limba neagra paroasa jpg jpeg

Pacienta, care suferea de un cancer rectal, a fost supusă unui tratament cu antibiotice care ar fi trebuit să combată efectele secundare ale chimioterapiei prin care trecea.

Cu toate acestea, ea a avut o reacție secundară mai puțin obișnuită.

La examinarea cavității bucale, medicii au descoperit că pe limba femeii se afla o pată de culoare neagră-maronie, iar papilele gustative aveau aspect de păr. Această afecțiune este cauzată, de obicei, de o igienă orală precară, de fumat și de alcool, potrivit Universității Fukuoka din sudul Japoniei.

De asemenea, se poate întâmpla și din cauza antibioticelor care modifică nivelul bacteriilor din gură.

Femeia povestește că zona era dureroasă. Ea povestește că la început a crezut că și-a „ars” limba dar, după ce a consultat un medic, a fost diagnosticată cu sindromul gurii arse.

Femeia lucra ca asistentă și își amintește că, în timp ce era bolnavă, simțea că-i ard obrajii, gingiile și limba.

Ea a dezvoltat și alte efecte adverse – culoarea tenului s-a schimbat și a devenit cenușie.

„La examenul fizic, s-a observat o hiperpigmentare gri difuză pe fața ei, care nu fusese observată anterior.

La examinarea cavității bucale, o pată neagră-maronie cu papile linguale filiforme proeminente asemănătoare părului acoperea partea dorsală a limbii, care era dureroasă”, se arată într-un raport apărut în British Medical Journal.

Un specialist în medicină orală a informat-o pe femeie că nu există niciun tratament, dar i-a prescris apă de gură compusă cu clonazepam, care este făcută special pentru acest sindrom, iar ulterior un alt medic i-a prescris Gabapentin.

Din nefericire, ea spune că medicamentele nu au funcționat și a rămas să se descurce singură cu simptomele dureroase.

„Încă îmi amintesc fețele ciudate pe care le primeam când le spuneam oamenilor că îmi simțeam limba de parcă ar fi luat foc”, spune ea. „Durerea nu a încetat niciodată și nimic nu a adus ușurare - nu am putut scăpa de ea, nici măcar în visele mele”.

Anul trecut, o femeie a fost diagnosticată cu sindromul gurii arse, o afecțiune rară – limba ei a devenit galbenă, păroasă, iar pacienta avea sângerări la nivelul pielii, conform sursei citate.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”