O femeie din patru a luat în calcul să renunţe la job în ultimul an din cauza suprasolicitării (sondaj)
Patru din zece femei (41%) susţin că echilibrul dintre viaţa profesională şi cea personală s-a înrăutăţit în ultimul an, de la declanşarea pandemiei, în condiţiile în care în unele cazuri au trebuit să muncească mai mult, inclusiv peste program, pentru a face faţă cerinţelor, dar şi din cauză că unele activităţi casnice au consumat mai mult timp decât de obicei, potrivit datelor publicate de o platformă de recrutare.
În acest context, aproape 25% dintre respondente spun că au luat în calcul să renunţe complet la job, pentru a putea face faţă responsabilităţilor crescute de acasă. Pentru a putea dedica mai mult timp familiei, aproape jumătate (46%) dintre femei au spus că şi-au redus în primul rând timpul pentru odihnă, iar trei din zece au alocat mai puţin timp pentru relaxare, dar şi hobby-uri.
Totodată, aproape 18% dintre respondente afirmă că au redus timpul alocat dezvoltării profesionale sau personale. Pe fondul presiunii crescute de a răspunde atât cerinţelor legate de job, cât şi celor de acasă, aproape patru din zece femei au declarat că au resimţit oboseală puternică, aproape de burnout, iar în unele situaţii s-a ajuns chiar la un grad de epuizare totală.
De asemenea, întrebate care au fost principalele emoţii resimţite în ultimul an, de la debutul pandemiei, cele mai multe dintre femeile care au participat la sondaj (30,8%) au indicat senzaţia de copleşire cauzată de supraîncărcare, sentiment urmat de anxietate. Două din zece femei au simţit depresie, vinovăţie că nu au destul timp pentru copii şi familie, dar şi conflictul interior între a fi "angajatul ideal" şi "mama ideală".
Pe ultimul loc s-a aflat îngrijorarea că performanţa lor profesională este judecată negativ din cauza responsabilităţilor familiale crescute.
Principalul stres pentru 32,7% dintre femeile participante la sondajul BestJobs a fost presiunea constantă de a face prea multe lucruri într-o zi (multitasking), iar 14% au indicat stresul de a jongla permanent între familie şi job. De asemenea, 12% dintre respondente spun că cel mai tare le-a afectat lipsa unui sprijin pentru rezolvarea sarcinilor casnice.
În timp ce jumătate dintre femei afirmă că responsabilitatea crescută de a avea grijă de familie în ultimul an, de la declanşarea pandemiei, a fost împărţită în mod egal cu partenerul, alte patru din zece femei spun că au preluat pe umerii lor cea mai mare parte a sarcinilor.
Dintre "joburile suplimentare" care au consumat mai mult timp decât de obicei în ultimul an, pe primele trei locuri se situează curăţenia (32% dintre respondente), gătitul (28%) şi cumpărăturile (25%). Urmează timpul petrecut alături de copii, şcoala online şi temele celor mici.
De cealaltă parte, sub 8% dintre bărbaţii care au răspuns sondajului au declarat că au luat în calcul să renunţe la job în ultimul an ca urmare a presiunii mai ridicate din viaţa profesională şi personală create de pandemie - un procent de circa trei ori mai mic decât în cazul femeilor.
În ceea ce priveşte principalele emoţii resimţite în ultimul an, de la debutul pandemiei, doi din zece bărbaţi au fost îngrijoraţi că performanţa lor profesională este judecată negativ din cauza responsabilităţilor familiale şi s-au simţit vinovaţi că nu au destul timp pentru familie.
Totodată, 17,3% dintre respondenţi au spus că au fost mult mai obosiţi, procentul fiind aproape la jumătate faţă de cel al femeilor. 15,3% spun că au resimţit conflictul interior între a fi "angajatul ideal" şi "tatăl implicat" şi numai 13% dintre bărbaţi (de aproape trei ori mai puţin ca în cazul femeilor) spun că s-au simţit supraîncărcaţi de responsabilităţi.
În schimb, sub 8% dintre bărbaţii participanţi la sondaj au afirmat că au fost afectaţi de presiunea constantă de-a face prea multe lucruri într-o zi (multitasking), procentul fiind de patru ori mai mic faţă de cel înregistrat în rândul femeilor.
Sondajul BestJobs a fost efectuat în perioada 15-30 februarie, pe un eşantion de 1.324 utilizatori de internet, reprezentativ la nivel urban din România, cu vârste cuprinse între 18 şi peste 55 de ani. Din totalul respondenţilor, 55,2% sunt femei, iar 44,8%, bărbaţi. Peste jumătate dintre femei (52,3%) au vârsta cuprinsă între 26 şi 45 de ani, iar 38% dintre respondente au declarat că au copii minori în grijă. Dintre bărbaţii care au participat la sondaj, 53,8% au vârsta cuprinsă între 26 şi 45 de ani, procentul celor care au şi copii minori în întreţinere fiind similar.
BestJobs este o platformă de recrutare online din România. BestJobs are o experienţă de peste 20 ani în domeniu şi a fost implicată în transformarea şi inovarea industriei de recrutare online. AGERPRES