O femeie de 99 de ani din Olanda și-a îndeplinit visul de a fi arestată

O femeie de 99 de ani din Olanda și-a îndeplinit visul de a fi arestată

Poliția din Olanda a ajutat o femeie în vârstă de 99 de ani să-și îndeplinească un vis mai puțin obișnuit, acela de a fi închisă într-o celulă de pușcărie, informează miercuri Sky News.

Sursa foto: Politie Nijmegen-Zuid / Facebook

Annie, care se apropie de aniversarea centenarului, și-a dorit să trăiască experiența de a fi încătușată și închisă în spatele gratiilor.

Ea i-a mărturisit unui funcționar de poliție că una dintre ultimele sale dorințe este aceea de a trăi experiența pușcăriei din perspectiva de persoană condamnată.

În ciuda faptului că nu a avut motive legale pentru a o închide în celulă, poliția din Nijmegen i-a sărit în ajutor, iar pensionara a fost trimisă în celulă, vizibil fericită.

Pentru a da o notă de autenticitate evenimentului, lui Annie i-au fost puse cătușele în timpul scurtei perioade petrecute în spatele gratiilor.

Într-un mesaj publicat pe Facebook , autoritățile au descris evenimentul drept ''o zi de neuitat''.

Localnicii au lăudat forțele de poliție pentru că au ajutat-o pe Annie să șteargă de pe listă această dorință inedită, mai arată sursa citată.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Ridică-te-n picioare /

2 ALERTĂ Laura Vicol și Vladimir Ciorbă au fost reținuți de procurori / Ioana Băsescu, pusă sub acuzare pentru sprijinirea grupului infracțional organiza…

3 De citit...

4 „A început spectacolul /

5 Foarte interesante amănunte...