O femeie a murit după ce a fost lovită cu bicicleta de un copil de cinci ani, care învăța să pedaleze
O femeie în vârstă de 87 de ani a murit după ce a fost lovită cu bicicleta de un copil de cinci ani, într-o grădină publică din Milano. Tatăl băiatului, care-l învăța pe acesta să meargă cu bicicleta, ar putea răspunde penal pentru comportament omisiv, potrivit Corriere della Sera.
Pistă de biciclete. FOTO arhivă Daniel Guță
Tragedia a avut loc în martie. Potrivit declarațiilor date de tată anchetatorilor, la fața locului, accidentul a avut loc în timp ce își învăța băiețelul să meargă pe bicicletă fără roțile ajutătoare.
Băiatul a trecut primele două ture pe lângă două femei în vârstă care se plimbau. Dintr-o dată, puștiul de cinci ani a pierdut controlul bicicletei, care, deși avea o viteză mică, a lovit-o pe una dintre femei (A.M.R., în vârstă de 87 de ani). Impactul a fost ușor, însă bătrâna s-a dezechilibrat, a căzut și s-a lovit cu capul de pământ.
Tatăl băiatului ar putea fi tras la răspundere pentru omor din culpă
Deși inițial nu păreau să existe consecințe grave, femeia fiind conștientă, tatăl copilului a insistat să fie chemată o ambulanță. Între timp femeia și-a pierdut cunoștința și a murit la spital. Cazul a intrat în atenția procurorilor, iar tatăl băiatului riscă să răspundă penal pentru omor din culpă pe motiv că „a nu împiedica un eveniment, pe care cineva are obligația legală de a-l împiedica, echivalează cu provocarea lui”.
În procesul civil, tatăl micuțului ar putea fi obligat și la plata unor despăgubiri de 200.000 de euro, potrivit Corriere della Sera.
Amintim că, luna trecută, în România, o fetiță de doi ani din Timișoara a fost lovită în plin de o bicicletă care circula pe o stradă pietonală din oraș.
Sursa: adevarul.ro