O fată în vârstă de 14 ani, decedată într-un accident de roller coaster în Danemarca

O fată în vârstă de 14 ani, decedată într-un accident de roller coaster în Danemarca

Accidentul din parcul tematic Tivoli Friheden s-a produs când o parte din vagonul din spate al roller coaster-ului Cobra s-a desprins, a declarat directorul parcului pentru presa locală.
Partea din spate s-a rupt şi atârna în spatele trenului”, a declarat Henrik Ragborg Olsen pentru TV2.

Poliţia investighează cauza accidentului.

Un părinte care vizita parcul împreună cu cei trei copii ai săi a declarat pentru cotidianul danez Arhus Stiftstidende că s-a auzit o bubuitură puternică în parc când a avut loc incidentul.

Ei au văzut părţi ale vagoanelor desprinse de roller coaster şi trecătorii strigau în apropiere.

Un băiat de 13 ani s-a rănit la mână în urma incidentului, a mai precizat poliţia.

Parcul tematic a fost evacuat şi închis pentru restul zilei, a adăugat poliţia.

Roller coaster-ul, care are o lungime de 400 de metri, numit Cobra, atinge viteze de până la 70 km/h, potrivit site-ului oficial al parcului.

Accidentul de joi nu este primul de acest tip. În 2008 - la scurt timp după inaugurarea parcului – un vagon s-a desprins din roller coaster, iar incidentul s-a soldat cu patru răniţi.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

2 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!

3 Detalii neștiute despre viața fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler: „Mama lui s-a născut la Brașov, iar mămăligă era mâncarea preferată din …

4 Cristian Gațu plătește scump faptul că și-a înșelat soția cu menajera. Unde locuiește, după ce a vândut vila din Corbeanca

5 Mesajul unui vlogger pentru nostalgicii după comunism: „Haideți aici! Veți vedea cum un președintele a schimbat democrația în comunism”