O familie din Ucraina a încercat să intre în România cu 1,6 milioane de dolari

O familie din Ucraina a încercat să intre în România cu 1,6 milioane de dolari

O familie din Ucraina a încercat să intre în România cu 1,6 milioane de dolari, a anunţat, duminică, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.

Potrivit sursei citate, cei doi ucraineni, soţi şi soţie, s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa cu un autoturism înmatriculat în Ucraina, iar în maşină au fost descoperiţi banii nedeclaraţi, dar şi alte bunuri de valoare.

"În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra vehiculului. În urma verificărilor, au fost descoperite în bagajele din autoturism mai multe bunuri, nouă ceasuri diferite mărci, bijuterii, 24 genţi inscripţionate cu denumiri ale unor firme recunoscute şi sume în valută nedeclarate, peste 1,6 milioane dolari şi peste 50.000 euro", se arată în comunicatul de presă transmis de ITPF.

Poliţiştii de frontieră au sesizat procurorii vasluieni cu privire la acest caz, bunurile şi sumele în valută fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. AGERPRES/ (AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Anamaria Constantin, editor online: Alexandru Cojocaru)


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!