O exoplanetă gigantică descoperită la o distanță de 13.000 de ani lumină

O exoplanetă gigantică descoperită la o distanță de 13.000 de ani lumină

O exoplanetă gazoasă gigantică a fost descoperită prin intermediul Telescopului Spațial Spitzer, aparținând NASA și a Telescopului OGLE Warsaw, de la Observatorul Las Campanas din Chile, la o distanță de 13.000 de ani lumină de Pământ, fiind una dintre cele mai îndepărtate exoplanete descoperite vreodată, conform unui material publicat de Huffington Post. Planeta nou descoperită a primit numele de catalog "OGLE-2014-BLG-0124Lb" și are aproximativ jumătate din masa lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar.

"Pentru a vă face idee, majoritatea exoplanetelor pe care le-am descoperit se află de zece până la o sută de ori mai aproape decât OGLE-2014-BLG-0124", a susținut Dr. Jennifer Yee, de la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian din Cambridge, Masschusetts, coordonatoarea unui studiu în care este descrisă această descoperire.

Astronomii au descoperit această planetă profitând de fenomenul cunoscut drept efect de microlentilă gravitațională, în care gravitația unei stele curbează traiectoria luminii emise de o altă stea aflată la o distanță mai mare — ca un fel de lupă cosmică.

Dacă o planetă se află pe orbita stelei mai apropiate, poate provoca o mică fluctuație sub această lupă cosmică. Astronomii pot folosi aceste fluctuații pentru a calcula distanța și pentru a identifica o serie de caracteristici ale planetelor aflate la distanțe enorme, de ordinul zecilor de mii de ani lumină, așa cum este OGLE-2014-BLG-0124Lb.

"Descoperirea planetei OGLE-2014-BLG-0124L este importantă pentru că este pentru prima oară când ((telescopul) Spitzer a fost folosit pentru a măsura paralaxa (unghi format de două drepte care ating centrul unui obiect cosmic, pornind una din centrul Pământului și cealaltă din locul unde se află observatorul) unei planete vizibile printr-un efect de microlentilă gravitațională", conform lui Yee.

Cu ajutorul efectului de microlentilă gravitațională astronomii au identificat aproximativ 30 de exoplanete aflate pe orbitele unor stele din zona centrală a Căii Lactee, zonă în care se află stele foarte bătrâne și nori de gaz și praf cosmic.

Cea mai îndepărtată exoplanetă descoperită până în prezent se află la aproximativ 25.000 de ani lumină distanță în zona centrală a galaxiei noastre. Deocamdată nu a fost descoperită nicio exoplanetă în afara galaxiei noastre, al cărei disc are diametrul de aproximativ 100.000 de ani lumină.

"Deocamdată de abia dacă putem spune că am explorat propria noastră vecinătate cosmică", a comentat și Dr. Sebastiano Calchi Novati de la Institutul pentru Exoplanete din cadrul Caltech, Pasadena (California), co-autor al acestui studiu. "Acum putem folosi aceste lentile gravitaționale singulare pentru a obține date statistice cu privire la planete și pentru a afla mai multe despre distribuirea lor în galaxie", a adăugat el.

Astronomii speră să înțeleagă mai bine modul în care sunt distribuite planetele în Calea Lactee, dar și să adune suficient de multe informații despre cele mai îndepărtate planete pentru a le putea compara cu cele mai apropiate de Pământ. Până în prezent telescopul orbital Kepler a descoperit peste 1.000 de exoplanete mai apropiate de Pământ.

"Am vrea să aflăm dacă în zona centrală a galaxiei se formează planete în mod similar celui în care se formează aici, la periferia galactică, unde a fost descoperită majoritatea covârșitoare a planetelor", a susținut un alt participant la studiu, Dr. Andrew Gould, profesor de matematică și fizică la Universitatea de Stat din Ohio.

Telescopul Spitzer urmează să observe peste 120 de astfel de fenomene de microlentilă gravitațională în cursul acestei veri, ceea ce ar putea duce la descoperirea unor exoplanete chiar și mai îndepărtate.

Acest studiu este prezentat pe larg între paginile revistei The Astrophysical Journal.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!