O execuție mediatică ordonată de Cozmin Gușă, fostul consultant politic al Elenei Udrea




O execuție mediatică ordonată de Cozmin Gușă, fostul consultant politic al Elenei Udrea

Traian Băsescu a istorisit pe Facebook capcana care i se întinsese de Realitatea Tv vineri seara, sub acoperirea de dezbatere despre cei 10 ani de mandat.
Ca om care am făcut colaborat la toate televiziunile de știri, cu excepția Digi Tv, pentru care ar fi nevoie de grad, nu doar ca să colaborezi, dar chiar și ca s-o urmărești ca telespectator, am recunoscut din cele descrise de Traian Băsescu punerea la cale a unei execuții mediatice:
Invitatului i se schimbă în ultimul moment și fără să fie informat invitații și subiectul, întrebările nu sunt întrebări, ci flegme, moderatorul nu e moderator, ci procuror.

Dar chiar și fără precizările lui Traian Băsescu, mi-am dat seama că emisiunea fusese gîndită ca o execuție mediatică. Un invitat precum Traian Băsescu poate fi prezent în studioul unei televiziuni de știri în două posibile ipostaze:

1.Ca invitat al unui jurnalist care realizează un interviu. În cadrul unui asemenea dialog televizat jurnalistul, care e și gazda emisiunii, trebuie să pună întrebări incomode, pentru a scoate de la interlocutor știri. Asta nu înseamnă să zbiere la interlocutor, să vorbească mai mult decît interlocutorul, să-și ridice poalele și să-și arate fundul, ca să se convingă telespectatorii că el nu-l suportă pe cel invitat.

2.O altă ipostază pentru un invitat e cea în care ar fi putut să fie Traian Băsescu la emisiunea de la Realitatea Tv. Prevenit în chip corect, Traian Băsescu ar fi fost pus în față cu mai mulți jurnaliști, aflați de cealaltă parte a mesei. Acești jurnaliști i-ar fi putut pune întrebări incomode și chiar ar fi putut polemiza cu el. Condiția fundamentală pentru ca acest format să fie unul corect:

Confruntarea să aibă un moderator, de regulă realizatorul emisiunii.
Așezat în capul mesei, moderatorul trebuie să fie în chip fundamental echidistant față de cele două părți în confruntare. Misiunea sa de esență e moderarea confruntării. Asta înseamnă intervenții decise cînd una dintre părți sare peste cal și chiar cînd dezbaterea lîncezește. Întocmirea de la Realitatea Tv, pentru că emisiune nu-i pot spune, s-a remarcat însă prin agresivitatea părtinitoare a celui care se numea moderator.

De unde știm că a fost vorba de o execuție, chiar dacă una ratată?
Din tot ceea ce face numitul Mihai Gâdea la Antena 3.
De mult, Mereu Umezitul Mihai Gâdea pune la cale tribunale transmise în direct împotriva celor care cutează să spună că Victor Ponta, nepoțelul lui Dan Voiculescu, a pierdut alegerile prezidențiale.
După ce ține o predică de popă fără anteriu, Mihai Gâdea îi pune pe invitați nu să dezbată un subiect, ci să scuipe pe cine vrea Dan Voiculescu.
Invitații sunt toți astfel aleși (de regulă angajați ai postului) încît Mihai Gâdea n-are o clipă emoții că unul dintre ei ar putea spune și altceva decît că Traian Băsescu e un criminal, iar Dan Voiculescu un Prea Cinstit.

Întîmplarea de la Realitatea Tv a fost copy-paste după Sinteza zilei.
Invitați aleși pe sprînceană, cunoscuți anterior pentru ura lor față de Traian Băsescu, întrebări care sunt în realitate flegme, schimbări de ultim moment, menite să-l pună în dificultate pe invitat.

Pe mine cel puțin, execuția mediatică de la Realitatea Tv m-a surprins:
Deși cu simpatii și antipatii nițel în afara deontologiei, postul n-a practicat pînă acum execuția mediatică. Nici măcar față de Victor Ponta.

În campania electorală Realitatea Tv a fost postul care a cultivat pînă la absurd persoana și personalitatea Elenei Udrea, candidata lui Traian Băsescu. Din cîte se știe, am fost un adversar neîndupleacat al candidaturii Elenei Udrea. Cum la vremea respectivă colaboram cu postul, m-am amuzat copios de fiecare dată cînd mă pomeneam, invitat la Jurnal, cu o declarație video a lui Cozmin Gușă în care candidata Elena Udrea era cădelnițată de te durea capul de atîta miros de tămîie. Dat fiind că Traian Băsescu o susținea pe Elena Udrea, mi-am zis că prestația postului în favoarea candidatei PMP trecea și drept o dovadă de apropiere a lui Cozmin Gușă de Traian Băsescu.
Traian Băsescu e ținta indiscutabilă a propagandei PSD, întruchipate de Antena 3 și România Tv. Prin execuția mediatică de vineri seara, Realitatea Tv a întrecut cele două bezafoane ale lui Victor Ponta în materie de anti-Băsescu. Iată Realitatea Tv devenind cu sau fără voia ei aliat al lui Victor Ponta în campania angajată de acesta pentru terfelirea lui Traian Băsescu.
Toate datele execuției trimit la un ordin dat de Cozmin Gușă.

Ce s-a întîmplat?
Cum de a devenit consultantul politic al Elenei Udrea dușmanul lui Traian Băsescu?
Ghici ciupercă cei?

Ion Cristoiu


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri