O echipă de cercetători spanioli crede că a găsit rămășițele pământești ale lui Miguel Cervantes

O echipă de cercetători spanioli crede că a găsit rămășițele pământești ale lui Miguel Cervantes

Echipa care se ocupă de căutarea rămășițelor pământești ale lui Miguel Cervantes, autorul celebrului Don Quijote, crede că le-a găsit în cripta unei biserici din centrul Madridului, la patru secole după moartea creatorului romanului modern.

'După analiza tuturor informațiilor, se poate presupune că printre rămășițele descoperite în pământul criptei actualei biserici a Maicilor Trinitare se află și cele ale lui Miguel Cervantes', a anunțat Francisco Etxeberria, directorul echipei de oameni de știință însărcinate cu căutările, citat marți de AFP.

Săpăturile au început în martie 2014 într-un cartier istoric din centrul Madridului, iar cercetătorii au ajuns la concluzia menționată analizând un evantai de indicii documentare asupra lui Cervantes, comparate cu informațiile obținute din cercetările antropologice și arheologice desfășurate la fața locului.

Rămășițele nu au fost totuși analizate genetic. 'Nu există identificare confirmată pe cale genetică', a declarat arheologul Almudena Garcia-Rubio. 'Suntem siguri că printre aceste rămășițe se află și câteva ale lui Cervantes', a adăugat Etxeberria.

'Este o zi foarte importantă pentru Spania și pentru cultura noastră', a spus marți primarul Madridului, Ana Botella, adăugând că 'Cervantes este primul scriitor și cel mai important în limba spaniolă'.

Născut în 1547 în vechiul oraș universitar Alcala de Henares din apropierea Madridului, scriitorul și-a petrecut ultimii ani ai vieții într-un cartier din centrul capitalei spaniole, numit astăzi 'Barrio de las Letras' (Cartierul Literelor) în cinstea unor celebri locuitori ai săi — Cervantes, dar și Lope de Vega, precum și marii rivali ai Secolului de Aur, Francisco de Quevedo și Luis de Gongora. Autorul nemuritorului Don Quijote a fost înmormântat în acest cartier în aprilie 1616, dar nu se cunoaște locul exact al mormântului, pierdut de-a lungul timpului și în lucrările de extindere a bisericii și mănăstirii aferente.

Cercetările au fost dificile pentru că în mănăstire stau măicuțe, echipa de oameni de știință fiind nevoită să sape 'orbește' în biserica ce face parte din patrimoniul cultural al orașului din 1921. Au fost localizate rămășițele pământești a circa 300 de oameni, cercetătorii căutând inițial doar opt.

Jose Francisco Garcia, director general pentru patrimoniu în cadrul primăriei din Madrid declarase AFP în 2014 că Cervantes a fost îngropat fără îndoială 'înfășurat într-un veșmânt specific celui de-al treilea ordin franciscan, la care aderase cu puțin timp înaintea morții, într-un sicriu modest, cu mâinile pe piept ținând o cruce și cu fața descoperită...El a fost înmormântat sâmbătă, 23 aprilie, în cea mai modestă mănăstire din Madrid'.

Antropologii nu au putut totuși confirma identitatea osemintelor găsite cu ajutorul uneia din 'caracteristicile speciale' ale scriitorului, poreclit 'ciungul de la Lepante' fiindcă fusese rănit la piept și nu își mai putea folosi mâna stângă după bătălia navală de la Lepante (1571), câștigată de Sfânta Alianță împotriva turcilor. Leziunile nu sunt vizibile din cauza 'stării de conservare a osemintelor'.

'Din punct de vedere literar, descoperirea nu va aduce mare lucru', a spus Jean Canavaggio, profesor la Universitatea Paris X-Nanterre și biograf al lui Cervantes, recomandând prudență. 'Există evident și altă componentă: cea turistică și economică. Va fi o mulțime de turiști care se va grăbi să vadă biserica Trinitarelor, acest lucru constituind o sursă de venituri pentru Madrid', a adăugat el.

'Trebuie reținut în schimb că este un personaj cu o viață absolut pasionantă', a afirmat el, evocând o oarecare 'emoție' deoarece este vorba despre inventatorul romanului modern (care a dat cuvântul personajelor în loc să povestească ce li se întâmplă).

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…