O echipă de arheologi israelieni anunță posibila descoperire a mormântului Macabeilor
Arheologii israelieni au anunțat posibila descoperire a legendarului mormânt al Macabeilor, familie de preoți iudei menționați în Vechiul Testament care au luptat împotriva seleucizilor și au întemeiat o dinastie regală în Israel între anii 167 - 37 î.Hr., conform unui material publicat de Associated Press și preluat de Yahoo! News.
Autoritatea israeliană pentru Antichități a anunțat luni că în această lună au început lucrările de excavare ale unei structuri antice iar primele indicii descoperite se potrivesc descrierilor mormântului Macabeilor, care au preluat controlul Iudeii de sub stăpânirea seleucidă, punând bazele unui regat iudaic în secolul 2 î.Hr.
Experții israelieni sunt de părere că mormântul, aflat în apropierea unei autostrăzi, într-o pădure, la vest de Ierusalim, este o descoperire arheologică foarte importantă, iar o parte dintre ei îl atribuie Macabeilor.
"Încă nu avem o dovadă directă", a precizat arheologul Amit Reem, coordonatorul săpăturilor.
Macabeii sunt considerați eroi atât în religia creștină, cât și în cea mozaică. Sărbătoarea evreiască Hanukkah îl comemorează pe Mattathias și pe cei cinci fii ai săi care s-au ridicat împotriva dominației eleno-siriene seleucide care interzicea practicarea tradițiilor iudaice. Cartea Macabeilor din Vechiul Testament, care include povestiri despre martirii iudei care și-au dat viața pentru credința lor, inspiră și o serie de tradiții creștine.
La sfârșitul secolul XIX mai mulți exploratori europeni au pornit în căutarea acestui mormânt. Epicentrul acestor căutări a fost o zonă aridă din apropiere de satul Midya din West Bank, un nume apropiat de Modiin, orașul antic în care se spune că au fost îngropați Macabeii. Localnici arabi l-au îndreptat pe unul dintre exploratorii europeni spre o colină stâncoasă cu numeroase morminte săpate în piatră, spunându-i că sunt morminte ale iudeilor. În prezent arheologii sunt de părere că aceste morminte nu pot fi ale Macabeilor, dar totuși ele au fost integrate ca atare în circuitele turistice și cu ocazia Hanukkah se organizează acolo ceremonii în memoria luptătorilor împotriva dominației seleucide.
Un alt explorator din secolul XIX a descoperit în apropiere un mormânt arab despre care a crezut că ar fi necropola lui Mattathias. Arheologii au demontat și această teorie.
"A fost mai degrabă vorba de un optimism al exploratorilor decât de dovezi arheologice clare", a susținut Amit Reem despre aceste descoperiri.
Un al treilea sit, în apropierea celorlalte două, a aprins însă imaginația arheologilor israelieni. Arheologul francez Charles Clermont-Ganneau a condus primele săpături în acest loc la sfârșitul secolului XIX și a descoperit o podea acoperită de un mozaic cu o cruce bizantină. Apoi situl a fost abandonat până în această lună când arheologi israelieni au reluat săpăturile.
Conform lui Amit Reem, crucea bizantină de pe mozaic reprezintă un indiciu important. Ea apare pe podeaua unei nișe mortuare din sit și este o descoperire arheologică unică, fapt ce ar putea însemna că marchează locul în care a fost îngropată o personalitate proeminentă. Expertul israelian este de părere că bizantinii au marcat astfel locul unde se află mormântul Macabeilor.
Conform istoricului iudeo-roman Iosephus Flavius, din secolul I d.Hr., Mormântul Macabeilor era o structură înaltă, ce putea fi văzut de pe Marea Mediterană, prevăzută cu coloane de piatră și decorat cu șapte piramide. Amid Reem a anunțat descoperirea a patru piloni groși de coloane în sit, ceea ce indică faptul că structura ar fi avut aproximativ 5 metri înălțime. De asemenea, dalele de piatră menționate de arheologul francez Clermont-Ganneau în secolul XIX, dar care au dispărut de pe sit, ar fi putut fi bazele celor șapte piramide, conform descrierii rămase de la istoricul iudeo-roman. În prezent acest sit se află într-o pădure, dar înainte de plantarea copacilor ar fi fost vizibil de pe mare.
Echipa de arheologi condusă de Amid Reem trebuie să-și continue săpăturile pentru a afla dacă aceste vestigii aparțin într-adevăr mormântului vechilor Macabei. AGERPRES