O dragoste neortodoxă. Comisarul rus pentru drepturile copilului căutat pentru crime de război s-a căsătorit cu oligarhul Malofeev
Comisarul rus pentru Drepturile Copilului Maria Lvova-Belova, care este căutată de Curtea Penală Internațională pentru crime de război pentru rolul său în răpirea copiilor ucraineni, și oligarhul ortodox Konstantin Malofeev, care conduce canalul media pro-Putin Țargrad TV, s-au căsătorit duminică, potrivit Verstka Media și canalului Telegram Baza.
Oligarhul ortodox Konstantin Malofeev și comisarul rus pentru drepturile copilului Maria Lvova-Belo
Despre relația celor doi susținători ai „valorilor tradiționale” s-a scris prima dată la începutul acestei veri, deși Lvova-Belova nu a anunțat public un divorț sau despărțire de soțul ei, un preot ortodox cu care crește 10 copii.
Mica petrecere de nuntă a avut loc într-un restaurant la modă de lângă Moscova. Un acvariu cu peşti a fost construit special chiar deasupra meselor. Pe pereţii din jurul lor, iniţialele numelor soţilor străluceau în grafie chirilică.
Mulţi oaspeţi erau în ţinută clericală şi cu barbă, cei mai mulţi erau tineri sau foarte tineri. Veselia a fost asigurată de diverse vedete pop: Grigori Leps, Valeria, Leonid Agutin (în 2022, Agutin a cerut, şi încă de mai multe ori, încetarea războiului cu Ucraina, motiv pentru care concertele artistului din Rusia au fost anulate).
Un „cerc destul de mare de oameni” știa despre eveniment, dar li s-a cerut doar să se abțină de la a posta fotografii cu mirii pe rețelele de socializare.
Zvonurile că ombudsmanul și miliardarul ar fi într-o relație au început să circule pentru prima dată la sfârșitul anului 2023. La mijlocul lui iulie 2024, după ce au fost filmați ținându-se de mână, jurnaliștii de la Verstka au vorbit cu cel puțin șase surse care le-au confirmat dragostea.
Influenta jurnalistă Sonia Koșkina a dat detaliile acestui scandal. „Această femeie puternică, credincioasă adevărată, mamă ortodoxă, așa cum este numită de propaganda rusă, are o aventură cu principalul miliardar ortodox al Federației Ruse, Konstantin Malofeev”, a spus Koșkina.
Ea a remarcat că zvonurile despre această poveste amoroasă circulă de mult timp, dar în iulie cuplul le-a confirmat, apărând împreună la Procesiunea Crucii organizată de Biserica Ortodoxă Rusă. Nu numai că au mers unul lângă altul, ci și s-au ținut de mână, fără a-și ascunde relația apropiată. „Da, Lvova-Belova și-a abandonat soțul-preot împreună cu toți copiii de dragul divorțatului Malofeev... Dragostea e oarbă... ”, a spus Koșkina.
Lvova-Belova nu a confirmat public că este divorțată sau separată de Pavel Koghelman, un preot ortodox cu care s-a căsătorit în 2003. Cei doi au apărut frecvent în mass-media de propagandă din Rusia pentru a vorbi despre „valorile lor tradiționale”, despre credința lor creștină și despre experiența lor de a crește împreună 10 copii, dintre care 5 au fost „adoptaţi” (tot din Ucraina, alţii spun că sunt deportaţi).
Malofeev este proprietarul şi fondatorul canalului de televiziune ortodox „Țargrad TV”, mentorul şi sponsorul operaţiunilor filozofului rus Aleksandr Dughin.
Malofeev început să finanţeze separatiştii din Donbass în 2014. Tot de atunci a fost supus sancţiunilor formulate împotriva lui de Statele Unite şi de Uniunea Europeană sub acuzaţia de finanţare a autoproclamatelor „republici” ruse din Donbass, DPR şi LPR.
Malofeev are şi el copii. Aventura cu Lvova Belova a început-o la sfârşitul anului trecut, după ce, în vara anului 2023, a divorţat de soţie, avocata Irina Vilter.
Aşadar, cuplul are, în total, 7 copii naturali, proveniţi din căsătoriile anterioare.
Oligarhul este un imperialist rus declarat și visează să transforme Federația Rusă într-o monarhie cu dictatorul Vladimir Putin în frunte.
I
Sursa: adevarul.ro