O „dihanie” HIMARS a „vizitat” o ședință a operatorilor ruși de drone: 24 de morți
Rușii au suferit o nouă lovitură grea pe frontul din Donețk, unde forțele ucrainene au reușit să elimine 24 de operatori de drone cu o singură lovitură HIMARS. Informația, nerecunoscută public de oficialii ruși, s-a viralizat pe canalele media apropiate de armata rusă, de unde a fost preluată pe rețelele ucrainene. Vina pentru această pierdere masivă ar fi a unui comandant rus care a convocat întrunirea fără a asigura secretul comunicațiilor, spun sursele rusești.
Dronele au schimbat fața războiului, odată cu invazia Ucrainei declanșată de Rusia. Capacitatea lor de a supraveghea mari suprafețe de teren, precum și faptul că pot fi folosite ca arme ieftine împotriva unor ținte foarte valoroase le-au transformat într-o armă de temut.
Nu este deci de mirare că operatorii de drone au devenit, la rândul lor, ținte foarte căutate pentru inamic, având în vedere daunele mari pe care le pot produce cu echipamente ieftine și ușor de procurat.
Un exemplu recent este eliminarea celui mai vânat operator rus de drone, cu nume de cod Moise, care ar fi fost responsabil de uciderea a circa 500 de soldați ucraineni.
Antrenament cu operatorii ruși de drone
În urmă cu două zile, ucrainenii au avut o reușită chiar mai mare: cu o singură lovitură de precizie executată cu un lansator HIMARS au eliminat 24 de operatori ruși de drone, adunați pentru o ședință de antrenament la o bază din estul Ucrainei, în Donețkul ocupat.
Informația nu a fost confirmată oficial de autoritățile ruse, însă bloggerii militari pro-ruși au relatat evenimentul pe canalul Telegram.
„Forțele de apărare ucrainene au efectuat o lovitură reușită asupra unui grup de militari ruși în partea ocupată a regiunii Donețk (probabil, terenurile de antrenament din Ilovaisk) folosind HIMARS MLRS.
Cu toate acestea, după cum subliniază Romanov (blogger militar pro-rus - n.r.), nu era vorba doar de trupe regulate, ci de operatori de drone care s-au adunat pentru antrenament. După cum știm, operatorii de UAV sunt ținta intensă a forțelor de apărare. Sursa anterioară menționează 24 de morți și 4 răniți în urma loviturii.
Romanov îl acuză pe șeful cursului de pregătire de neglijență pentru că a trimis invitații prin intermediul unui robot Telegram. Acesta putea fi ușor interceptat de Forțele de Apărare ucrainene”, a scris contul War Translated pe rețeaua X.
„A venit și un HIMARS”
O relatare similară o găsim și la consilierul ucrainean Anton Gherașcenko de la Ministerul de Interne, care a detaliat, tot din surse ruse, cum a fost posibilă lovitura.
„Canalele rusești de Telegram raportează un atac asupra terenului de antrenament militar rusesc pe 24 ianuarie, în apropiere de Ilovaisk, ocupat de Rusia. «Corespondenții militari» ruși au relatat că atacul (se pare că a fost efectuat cu un MLRS HIMARS) a fost făcut asupra unui grup de operatori de drone rusești care se aflau acolo pentru antrenamentul lor.
«Șeful cursurilor pentru proiectul Doomsday (Ziua Judecății - trad.), cu indicativul So****n, a trimis coordonatele întâlnirii prin intermediul unui bot fără nicio verificare, spunându-le unde să vină pentru antrenament. A venit și un HIMARS. Sunt oameni morți», au scris bloggerii proruși", potrivit lui Anton Gherașcenko.
Consilierul ucrainean a mai precizat că nu a existat o confirmare oficială din partea autorităților ruse și că, mai mult, s-a încercat pasarea responsabilității.
„Se pare că șeful proiectului Ziua Judecății încearcă să mușamalizeze situația și să arunce vina pe cineva care a fost ucis”, a scris Anton Gherașcenko.
Contul Tendar, de asemenea specializat în informații de pe frontul din Ucraina, face trimitere tot la surse de pe rețelele sociale rusești.
„Pro-rusul Romanov a dezvăluit într-o postare că un grup de operatori de drone rusești a primit vizita unei rachete HIMARS. Acest lucru s-a întâmplat din cauza faptului că comandantul operatorilor de drone a dezvăluit pozițiile lor prin intermediul unui robot (cred că se referă la un robot Telegram), unde altcineva (bună ziua Budanov) asculta și el. S-a întâmplat undeva în Donețkul ocupat de Rusia.”