
O descoperire șocantă despre vechii europeni. Studiile recente arată ce le făceau prizonierilor din triburile inamice
Noile cercetări arheologice au scos la iveală o realitate greu de digerat despre strămoșii noștrii. Studiul oaselor găsite în sălașurile de pe teritoriul Poloniei de astăzi indică faptul că europenii de acum 17.000 de ani mâncau creierul inamicilor învinși în luptă.
Un studiu publicat recent în Scientific Report scoate la iveală o practică șocantă a europenilor de acum peste 11.000 de ani în urmă. Aceștia ar fi consumat creierul inamicilor învinși. Studiul arată că acești vânători-culegători din cultura Magdaleniană practicau canibalismul pe scară largă, atât ca ritual funerar, dar și ca metodă de pedepsire a inamicilor uciși.
Tăieturi și urme asociate cu înlăturarea măduvei și colectarea cărnii
Acum 17.000 de ani, pe teritoriul Europei de astăzi , trăiau triburi de vânători-culegători, din așa numita perioadă sau cultură Magdaleniană. Acești vânători erau din aceeași specie cu oamenii de astăzi, adică Homo sapiens sapiens. Sursa lor de subzistență era vânătoarea și culesul. Erau populații semi-sedentare care migrau constant în ritmul turmelor de ierbivore pe care obișnuiau să le vâneze. Își duceau viața în adăposturi improvizate, făcute din crăci de copac sau din oase de ierbivore mari precum mamutul, peste care puneau piei de animale.
De multe ori, preferau adăpostul peșterilor, mai sigure în fața intemperiilor. Erau oamenii ultimei ere glaciare cunoscute iar viața lor era extrem de grea. Pentru a supraviețui în iernile foarte geroase când prada era puțină și resursele epuizate, oamenii Magdalenianului recurgeau la canibalism. Această practică, arată noile cercetări era însă o constantă în rândul acestor triburi de vânători. O practicau ca ritual funerar, după cum arată craniile decupate, găsite în așezările lor. Multe oase găsite în sălașurile magdalenienilor indică o prelucrare a acestora în scopul scoterii măduvii dar și a îndepărtării cărnii de pe os, pentru a fi consumată. În felul acesta își asigurau o masă proteică dar și credeau, probabil, într-o uniune personală cu defunctul.
Mâncau creierul inamicilor
Într-un studiu publicat în revista de specialitate Scientific Reports, specialiști din Spania, Franța și Polonia au ajuns la concluzia că, dincolo de ritualurile funerare, magdalenieni aveau obiceiul de a consuma inamici răpuși. Iar specialitatea era creierul acestora. Francesc Marginedas, coordonatorul proiectului, precizează că urmele găsite pe oase umane în peștera Maszycka de lângă Cracovia, Polonia, sunt indiciul clar că acei oameni au fost uciși în timpul unor conflicte intertribale și consumați în cadrul unui ritual.
„A fost o situație de război. Resturile osteologice găsite nu au primit niciun tratament special, în comparație cu alte rămășițe din sit-urile Magdaleniene, care prezentau semne clare de ritualizare a trupurilor”, precizează specialistul pentru CNN. Echipa de cercetători a constatat că în aceea parte a peșterii erau un adevărat depozit de oase. Conform studiului, 68% dintre acestea prezentau urme clare de procesare. Adică urme și tăieturi care indicau scoaterea măduvei, răzuirea cărnii de pe oase, dar și scoaterea creierului, în vederea consumului. Erau resturile a 10 indivizi, șase adulți și patru copii, care, se pare, erau înrudiți. Cel mai probabil au fost luați prizonieri dintr-un trib rival, uciși și mai apoi mâncați. „În timpul analizei tafonomice (studierea proceselor suferite de materia organică după moarte) pe suprafața oaselor am identificat faptul că oasele de la mână și de la picioare au fost tăiate, procesate și sparte pentru extragerea și consumarea măduvei”, spune specialistul spaniol.
Sursa: adevarul.ro