O decizie corectă! Drulă, ministrul Transporturilor, nu mai vrea drumuri modernizate care să treacă prin sate, ci șosele noi

O decizie corectă! Drulă, ministrul Transporturilor, nu mai vrea drumuri modernizate care să treacă prin sate, ci șosele noi

La o zi după ce Compania de Drumuri a reziliat un contract încă neînceput pentru lărgirea la patru benzi a DN71 Bâldana - Târgoviște, ministrul Transporturilor anunță că legătura dintre București și Târgoviște va fi făcută printr-un drum expres, o nouă șosea de mare viteză realizată de la zero, de 60 de km și care va ocoli toate localitățile de pe traseu. „Nu mai putem avea în România soluții de ani '50-'60 în anul 2021. Pentru rutele aglomerate, drumurile naționale aglomerate, soluția nu mai este să lărgim aceste drumuri la patru benzi prin mijlocul satelor”, a spus Drulă.

La o zi după ce CNAIR a anunțat că a reziliat contractul (încă neînceput) pentru lărgirea la patru benzi a 44 de km din DN71 de la Bâldana (intersecția cu DN7) și Târgoviște, ministrul Transporturilor a ieșit într-o conferință de presă și a detaliat că proiectul lărgirii DN71 ar fi trecut 53% prin localități.

„Am susținut dintotdeauna că nu mai putem avea în România soluții de anii '50-'60 în anul 2021. Pentru rutele aglomerate, drumurile naționale aglomerate, soluția nu mai este să lărgim aceste drumuri la patru benzi prin mijlocul satelor. Se poate construi la costuri mai mici și mai rapid făcând drumuri expres în afara localităților. Mă refer mai ales la zona de șes”, a spus Drulă.

„Soluția este un drum expres, patru benzi de circulație, separator de sens, fără intersecții la nivel, cu noduri”, a mai spus ministrul.

„[Lărgirea la patru benzi] este un chin și pentru locuitorii din aceste zone, și pentru șoferii care merg pe aceste drumuri. Uitați-vă la drumuri care sunt la patru benzi, spre Giurgiu de exemplu, unde sunt treceri de pietoni, unde sunt giratorii, sunt limite de viteză. Și satele respective sunt rupte în două, nu se mai poate traversa. În momentul în care dublezi dai în alte infrastructuri, ai probleme și de exproprieri, și de intrat peste oameni, și de refăcut accesuri în curți și sunt lucrări dificile care trenează și duc la nerealizarea acestor proiecte”, a mai detaliat Drulă.

Potrivit ministrului, viitorul drum expres trebuie realizat de la Târgoviște și până în centura Capitalei, nu doar până la Bâldana.

„Este șes, este loc, nu are problemele pe care îl avea proiectul de lărgire. Lungimea estimată este de 60 de kilometri și un cost estimat un pic peste 200 de milioane de euro. Cred că legătura dintre București și Târgoviște merită un drum modern. Dacă facem un drum de anii '50, va rămâne zeci de ani de-acum încolo. Ne vom lua un scurt răgaz să facem un caiet de sarcini mult mai bun decât ce s-a făcut până acum”, a mai spus Drulă.


 




populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”