O corabie militară antică şi morminte greceşti, descoperite în oraşul scufundat Thonis-Heracleion din Egipt

O corabie militară antică şi morminte greceşti, descoperite în oraşul scufundat Thonis-Heracleion din Egipt

O echipă de scufundători a descoperit fragmente dintr-o corabie militară în oraşul antic scufundat Thonis-Heracleion - odinioară cel mai mare port egiptean la Mediterană -, precum şi un complex funerar atestând prezenţa negustorilor greci, au precizat luni autorităţile egiptene, potrivit Reuters.

Thonis-Heracleion, care controla intrarea în Egipt la gura de vărsare a unui braţ al Nilului, a dominat regiunea timp de secole înainte de construcţia oraşului Alexandria, în apropiere, de către Alexandru cel Mare în 331 î.e.n.


Foto: (c) The Egyptian Ministry of Antiquities/Handout via REUTERS


Distrusă şi scufundată alături de o porţiune extinsă din delta Nilului în urma mai multor seisme şi valuri gigantice, Thonis-Heracleion a fost redescoperit în 2001 în golful Abu Qir în apropiere de Alexandria, în prezent al doilea cel mai mare oraş din Egipt.

Ambarcaţiunea militară, descoperită de o misiune egipteano-franceză condusă de Institutul European pentru Arheologie Subacvatică (IEASM), s-a scufundat când celebrul templu al lui Amun, în apropierea căruia ambarcaţiunea era acostată, s-a prăbuşit în secolul al II-lea î.e.n.


Foto: (c) The Egyptian Ministry of Antiquities/Handout via REUTERS


Potrivit unei analize preliminare, carena vasului, cu o lungime de 25 de metri, prevăzută cu vâsle şi o velă de mari dimensiuni, a fost construită în tradiţia clasică, totodată cu trăsături ale construcţiilor Egiptului antic, a precizat ministerul egiptean al turismului şi antichităţilor.

Într-o altă regiune din oraş, misiunea arheologică a scos la iveală resturile unei zone funerare greceşti de mari dimensiuni datând din primii ani ai secolului al IV-lea î.e.n, a mai precizat instituţia.


Foto: (c) The Egyptian Ministry of Antiquities/Handout via REUTERS


''Descoperirea ilustrează în cel mai frumos mod prezenţa negustorilor greci care locuiau în acel oraş'', a mai precizat ministerul, adăugând că grecii au primit permisiunea de a se stabili în acele locuri în timpul ultimelor dinastii faraonice.

''Aceştia şi-au construit propriile sanctuare în apropierea templului enorm al lui Amun. Au fost distruse simultan, iar fragmente din acestea au fost descoperite amestecate cu cele ale templului egiptean''. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!