O companie românească a lansat o aplicaţie ce poate diferenţia persoanele care poartă mască de cele care nu poartă

O companie românească a lansat o aplicaţie ce poate diferenţia persoanele care poartă mască de cele care nu poartă

Unul dintre principalii jucători care activează în sectorul IT din România anunţă lansarea aplicaţiei care ajută la identificarea tuturor persoanelor care nu respectă obligativitatea de a purta masca corect, pe nas şi gură, în toate spaţiile în care aceasta este obligatorie.

Potrivit unui comunicat de presă al dezvoltatorului, Starbyte, soluţia este parte integrantă din 4Apply, o aplicaţie de înrolare digitală a unui client persoană fizică sau juridică, utilizată în special până acum pentru procesul de pre-aprobare a creditelor online şi deschidere de cont.

Astfel, cu ajutorul algoritmilor de detecţie şi recunoaştere a feţei, aplicaţia poate diferenţia persoanele care poartă mască de cele care nu poartă, atenţionând atunci când cei din urmă nu se supun regulilor. Atunci când camera surprinde o persoană care nu se conformează, o notificare va fi trimisă administratorului sau responsabilului.

"În condiţiile înmulţirii alarmante a numărului de persoane infectate, nevoia de a identifica în timp real persoanele care nu poartă mască a devenit o necesitate, dar şi o obligaţie morală pentru organizaţiile care au spaţii tranzitate. Soluţia noastră le oferă şansa de a reacţiona prompt şi de a preveni posibile infectări şi suntem mândri că putem contribui în acest fel la limitarea răspândirii virusului", a declarat Adrian Băcăianu, director general Starbyte.

Aplicaţia 4Apply reprezintă o alternativă 100% românească, destinată instituţiilor financiare, companiilor de asigurări şi oricărei firme care doreşte să implementeze un flux de înrolare sau de creditare online, automatizat, folosind date biometrice.

Platforma se conectează cu furnizori de semnătură digitală şi în acest fel se pune la dispoziţie un flux complet prin care utilizatorii pot semna digital documentele necesare direct pe telefon, PC sau tabletă, iar verificarea identităţii se realizează în timp real.

Starbyte, o companie cu capital 100% românesc, este prezentă pe piaţă din anul 2010. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”