O coliziune între două avioane a avut loc cu puţin timp în urmă

O coliziune între două avioane a avut loc cu puţin timp în urmă

Cel puţin şase persoane au fost rănite duminică în estul Elveţiei, în urma unei coliziuni între două avioane de turism, a anunţat poliţia cantonului elveţian Saint-Gall.

Coliziune între două avioane de turism în Elveţia, soldată cu şase răniţi

Potrivit agenţiei ATS, unul dintre avioane s-a prăbuşit într-un câmp din cantonul Saint-Gall. Cei patru pasageri ai aparatului de zbor au fost grav răniţi.

Celălalt aparat de zbor a aterizat de urgenţă la Sitterdorf, în cantonul Thurgovie. Cei doi pasageri ai avionului, de asemenea, au fost grav răniţi.

Pompieri, ambulanţe şi echipe de salvare se află la faţa locului.

Poliţia nu a oferit alte precizări cu privire la circumstanţele accidentului, produs duminică după-amiază.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen