O capsulă Soyuz, cu cei trei membri ai Expediţiei 59 la bord, a fost lansată spre ISS

O capsulă Soyuz, cu cei trei membri ai Expediţiei 59 la bord, a fost lansată spre ISS

O rachetă Soyuz a fost lansată joi seară de la cosmodromul din Baikonur, în Kazahstan, transportând pe orbită o capsulă Soyuz la bordul căreia se află cei trei membri ai Expediţiei 59 pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), dintre care doi sunt astronauţii care au supravieţuit unei lansări ce a avut loc în luna octombrie, când racheta a suferit o avarie imediat după lansare, fiind necesară ejectarea de urgenţă a astronauţilor şi abandonarea misiunii, conform NASA.

Astronautul Nick Hague şi cosmonautul Alexei Ovcinin trebuiau să plece pe 11 octombrie într-o misiune spaţială de şase luni, însă o defecţiune la unul dintre propulsoare, produsă la 2 minute după lansare, a condus la aterizarea de urgenţă a capsulei Soiuz, marcând un prim eşec în istoria zborurilor cu echipaj uman către ISS. Alături de cei doi, la bordul capsulei Soyuz, care a fost lansată la ora 19:14 GMT, se află şi astronautul american Christina Hammock Koch.

Comandantul misiunii, Alexei Ovcinin, 47 de ani, a declarat miercuri că este încrezător în succesul acestei misiuni. Nick Hague, 43 de ani, a declarat că aşteaptă cu nerăbdare lansarea, care va fi prima sa călătorie în spaţiu. "Sunt 100% încrezător", a spus el. Aceasta este prima misiune în spaţiu şi pentru Christina Hammock Koch, 40 de ani.

Misiunea celor trei la bordul avanpostului orbital va dura 6 luni şi jumătate.

Staţia Spaţială Internaţională, unul dintre rarele exemple ce marchează cooperarea dintre Rusia şi Statele Unite într-un context de tensiuni diplomatice fără precedent între cele două ţări după Războiul Rece, se află pe orbită din 1998 la aproximativ 400 de kilometri deasupra Terrei şi se deplasează cu o viteză de 28.000 de kilometri pe oră.

Şaisprezece ţări participă la proiectul ISS, care a avut un cost de peste 150 de miliarde de dolari, finanţat în mare parte de Statele Unite şi Rusia.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”