O bibliotecă românească, ce cuprinde 11.000 de volume, va fi inaugurată la Viena

O bibliotecă românească, ce cuprinde 11.000 de volume, va fi inaugurată la Viena

Biblioteca Institutului Cultural Român (ICR) de la Viena, care cuprinde 11.000 de volume, în colecţie regăsindu-se exemplare în limba română şi traduceri în germană şi franceză, va fi inaugurată, sâmbătă, cu ocazia Zilei Limbii Române, informează instituţia din capitala Austriei.

O bibliotecă românească, ce cuprinde 11.000 de volume, va fi inaugurată la Viena

Evenimentul organizat în parteneriat cu Ambasada României la Viena va începe la ora 19.00 şi va fi marcat, la sediul ICR Viena, prin intermediul spectacolului-lectură "Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?", de Daniel Bănulescu.

Biblioteca de la Viena cuprinde un număr de 11.000 de volume, 500 dintre acestea reprezentând donaţia Editurii Polirom. În colecţie se regăsesc exemplare în limba română şi traduceri în limba germană şi franceză, cărţi de ficţiune şi non-ficţiune, albume de artă, dicţionare, ghiduri turistice şi cărţi pentru copii.

Biblioteca şi sala de lectură de la ICR Viena vor fi deschise zilnic, de luni până vineri, între orele 10.00 şi 17.00. Cititorii vor avea posibilitatea de a găsi lista volumelor pe pagina de internet a ICR Viena, www.rkiwien.at , începând din 1 septembrie.

Daniel Bănulescu este laureat al premiului european de poezie acordat de oraşul Münster, distincţie pe care a primit-o împreună cu traducătorul şi scriitorul Ernest Wichner. De asemenea, Daniel Bănulescu este laureat al premiului pentru roman al Academiei Române. Lucrările sale au fost traduse în limbile germană, engleză, franceză, olandeză, maghiară, bulgară, sârbă, cehă, slovenă şi suedeză.

Daniel Bănulescu va fi prezent la eveniment, aflându-se în perioada august-septembrie la Viena ca rezident în cadrul programului Writers-in-Residence al quartier21.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, în februarie 2013, cu 312 voturi "pentru", două voturi "împotrivă" şi cinci abţineri, proiectul de lege care instituie ziua de 31 august drept Ziua Limbii Române.

Ziua Limbii Române este sărbătorită pe 31 august şi în Republica Moldova.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 Frate, ce țară e asta? / Economist rus: Pentru unele familii sărace din Rusia, bărbații sunt mai prețioși morți decât vii