O balenă ar fi scufundat o barcă în Noua Zeelandă. Cinci persoane au murit | VIDEO

O balenă ar fi scufundat o barcă în Noua Zeelandă. Cinci persoane au murit | VIDEO

Cinci persoane au murit în Noua Zeelandă după ce o barcă de observare a păsărilor s-a răsturnat, posibil după ce s-a ciocnit cu o balenă.

balena albastră jpeg

O barcă din Noua Zeelandă ar fi fost dărâmată de o balenă / Foto Arhivă

Unsprezece persoane, majoritatea din grupul de observare a păsărilor, se aflau la bord când barca s-a răsturnat sâmbătă în Goose Bay, lângă orașul Kaikōura.

Poliția a refuzat să speculeze cu privire la ceea ce a provocat accidentul, doar a confirmat coliziunea.

Craig Mackle, primarul din Kaikōura, le-a spus reporterilor că el bănuiește că barca a lovit o balenă care ieșea la suprafață.

Domnul Mackle a spus că, condițiile din golf la acea vreme erau „perfecte” și că oficialii au presupus că balena a ieșit la suprafață pe sub vas, provocând răsturnarea acesteia.

Dacă barca ar fi lovit deșeuri, de pildă un buștean, vasul ar fi avut o gaură mare de circa 8,5 metri, a adăugat el, ceea ce nu era cazul.

„Acesta este un eveniment tragic care afectează multe vieți, nu în ultimul rând familiile și cei dragi”, a spus domnul Mackie la o conferință de presă.

„Aș dori să mulțumesc tuturor celor implicați în salvare și recuperare. A putea să-i aducem pe toți acasă este cel mai bun lucru într-o circumstanță atât de teribilă", a mai spus acesta, scrie BBC.

Sergentul Matt Boyce a refuzat să comenteze această ipoteză, dar a recunoscut că incidentul a fost „fără precedent”.

El a spus că supraviețuitorii incidentului — inclusiv căpitanul bărcii — au fost duși cu toții la spital și ulterior externați. Un supraviețuitor a suferit răni ușoare.

Pasagerii navei făceau parte dintr-un grup de observare a păsărilor despre care se crede că e format din membri din toată țara.

Kaikōura este popular printre fanii vieții marine, un număr de întreprinderi locale oferind excursii cu barca și plimbări cu elicopterul pentru a urmări balenele și delfinii.

Primarul Mackle a declarat pentru Associated Press că astfel de accidente sunt nemaiauzite în regiune, dar numărul de balene din zonă în ultimele zile l-a făcut să-și facă griji cu privire la o coliziune.

În 2015, cinci turiști britanici au fost uciși în Canada, când o barcă de observare a balenelor a fost lovită de un val și s-a răsturnat.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?