O artistă din Japonia,arestată pentru că a distribuit "selfiuri vaginale"
O artistă din Japonia, ce semnează cu pseudonimul Rokudenashiko - care într-o traducere aproximativă ar însemna "fată bună de nimic" -, a fost arestată pentru că ar fi trimis, prin e-mail, la 30 de admiratori ai operei sale, "selfiuri vaginale", realizate în tehnica 3D.
Megumi Igarashi (Imagine: Mediafax Foto / AFP)
Numele real al artistei este Megumi Igarashi şi aceasta a fost reţinută în Tokyo pentru suspiciunea de încălcare a legilor de obscenitate din Japonia, informează theguardian.com .
Relatările din media precizează că Igarashi, în vârstă de 42 de ani, a negat acuzaţiile, precizând că nu a trimis imagini cu vaginul său în schimbul banilor şi nu a recunoscut că datele scanate 3D ar fi obscene.
Potrivit unor surse din poliţie, Igarashi ar fi încasat în jur de 1 milion de yeni (aproximativ 7.239 de euro) în schimbul acestor imagini.
Totodată, unii comentatori au subliniat ipocrizia în cazul arestării sale, care are loc la scurt timp după ce autorităţile japoneze au rezistat presiunii de a interzice imaginile pornografice cu copiii din manga (benzi desenate japoneze) şi filmele animate.
Megumi Igarashi a devenit cunoscută datorită seriilor de sculpturi Decoman "Decorated Vagina". Titlurile lucrărilor sale includ cuvântul "man" - de la "manko", cuvântul japonez pentru vagin. Igarashi a amintit că, la un moment dat, i s-a cerut să nu folosească cuvântul "Decoman", în timpul unei apariţii TV.
Deoarece organele genitale feminine au fost "prea ascunse" în societatea japoneză, "nu am ştiut cum ar trebui să arate un vagin", a spus ea, într-o postare online. "Am crezut că este doar amuzant să-mi decorez (zona) vaginului şi să fac o dioramă, dar am fost foarte surprinsă să văd că oamenii se supără să-mi vadă operele şi chiar auzindu-mă spunând cuvântul «manko»", a declarat artista.
Una dintre lucrări, descrisă ca o "scenă de luptă vaginală", arată un grup de soldaţi ascunzându-se într-o zonă pudică de neconfundat. O altă dioramă, numită "Fukushiman" - "un tabu deasupra tabu-ului" -, arată muncitori de la centrala nucleara Fukushima Daiichi în împrejurimi similare.
De asemenea, artista a creat şi fotografii de fundal pentru iPhone şi, recent, a publicat o imagine cu Gundaman, o figurină bazată pe popularul personaj animat Gundam, care prezintă un vagin supradimensionat, potrivit site-ului japonez de artă şi design Spoon & Tamago.
Igarashi a precizat că misiunea ei este de a "demistifica" organele genitale feminine în Japonia.