O armă care foloseşte unde radio pentru a distruge drone, dezvoltată pentru armata britanică

O armă care foloseşte unde radio pentru a distruge drone, dezvoltată pentru armata britanică

O nouă armă de ultimă generaţie care foloseşte unde radio pentru a distruge drone în aer se află în curs de dezvoltare pentru forţele armate ale Marii Britanii, relatează dpa.

Radio Frequency Directed Energy Weapon

Noua armă poate fi folosită pe uscat. FOTO: X/UK Defence Staff in US

Radio Frequency Directed Energy Weapon (RFDEW) transmite unde radio pentru a perturba sau deteriora componentele electronice critice ale vehiculelor şi dronelor folosite de forţele inamice, ceea ce le poate face să se oprească sau să cadă în timp ce află în aer, scrie Agerpres.

Noua armă poate fi folosită pe uscat, aer şi mare, şi are o rază de acţiune de până la un kilometru, care ar putea fi extinsă în viitor.

Publicarea informaţiilor despre noua armă survine după ce premierul britanic Rishi Sunak a promis că va creşte cheltuielile pentru apărare ale Regatului Unit la 2,5% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2030.

Cu un cost estimat de 0,10 lire sterline (0,12 dolari) pe undă radio, tehnologia, care poate fi montată pe o varietate de vehicule militare este, de asemenea, considerată ca fiind o alternativă rentabilă la rachetele tradiţionale şi ar putea fi folosită pentru a doborî grupuri de drone periculoase.

Noul sistem de arme va fi supus unor teste extinse în vara acestui an.

Războiul din Ucraina ne-a arătat importanţa desfăşurării sistemelor de luptă fără echipaj, dar trebuie să ne putem apăra şi împotriva lor. Pe măsură ce ne creştem cheltuielile de apărare în următorii ani, strategia noastră de apărare împotriva dronelor ne va asigura că suntem în fruntea acestor evoluţii în ceea ce priveşte metodele de luptă", a declarat James Cartlidge, ministrul de stat britanic responsabil pentru achiziţiile în domeniul apărării.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Mircea Geoană, desființat într-un editorial de un cunoscut jurnalist

2 Dispariția misterioasă a unui bancher a provocat o undă de șoc. Apoi a venit o factură de 11 milioane de dolari

3 Soția lui Gigi Mulțescu / „După al doilea vaccin, boala lui s-a accelerat“

4 Sprijinite de tancuri și acoperite de avioane de luptă cu bombe cu planare, trupele ucrainene au străpuns linia defensivă din Kursk într-un nou punct …

5 Motivul bizar pentru care o femeie din Hawaii vrea să se mute în România. Ce sfaturi îi dau străinii stabiliți în țară și românii