Cu umor și documentare minuțioasă, chirurgul Cătălin Vasilescu ne introduce în lumea unor operații, practici, experimente și descoperiri medicale a căror influență asupra sănătății umane este ori benefică, ori de-a dreptul nocivă. Astfel, ajungem să cunoaștem chirurgi celebri care voiau să salveze vieți prin asumarea unor riscuri uriașe și prin adoptarea unor practici dintre cele mai scandaloase. "Bestiarul" se adresează oricui este interesat de progresul medical în general și de felul în care chirurgia poate salva sau distruge vieți.

Editura Humanitas vă invită marți, 10 octombrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu chirurgul Cătălin Vasilescu , Mircea Flonta și Gabriel Liiceanu despre volumul Bestiar: Șapte povestiri cu chirurgi și scandaloasele lor operații , un bestseller Humanitas la Bookfest 2023. Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza unei rezervări prin Eventbook .

Fragment din introducere

Teorema lui Pitagora este adevărată și aici, și la Tokyo, este adevărată și astăzi și va fi adevărată și peste o sută de ani. Tratamentul unei boli însă nu este demonstrarea unei teoreme și nici rezolvarea unei ecuații: am găsit soluțiile și gata, putem considera discuția încheiată. El este condiționat și în timp, și în spațiu; este, am putea spune, contextual. Pneumonia se trata acum 130 de ani cu abces de fixație și șampanie! Iar peste o sută de ani, pot să mă gândesc că medicul va prescrie cu totul alte medicamente decât cel din 2023. Noi râdem și ne și îngrozim de abcesul de fixație din secolul al XIX‑lea. Oare vor râde și medicii viitorului de noi?! Și, s‑o recunoaștem, condiționarea geografică este clară. Unul este tratamentul acordat la MD Anderson Cancer Center de la Houston, Texas, altul la București, altul la Kathmandu. Oamenii știu asta de multă vreme, iar consecința este turismul medical. Întrebările sunt naive, dar cineva spunea că întrebările simple sunt cele mai grele. Să vină deci mai repede noul în medicină! Dar ce preț trebuie să plătim noi, ca pacienți, pentru pătrunderea noului? (…)

Chirurgul se află între două lumi: cea a adevărului, care este știința, și cea a binelui, care este medicina. Desigur, binele medicului își are sursa în adevărul omului de știință, dar între aceste două câmpuri se generează o tensiune. Iată la câte trebuie să ne gândim atunci când ne dorim noul în chirurgie. Din păcate, vedem că nu întotdeauna cel mai nou lucru este și cel mai bun. Pe de altă parte, chirurgia evoluează, fie că ne place, fie că nu ne place. Care este prețul? Noul în chirurgie apare în condiții de restricții severe și, de multe ori, noile operații se nasc în chinuri teribile.

Despre asta este vorba în carte, iată călătoria pe care o propun… sau, mai bine zis, pe care mi‑am propus‑o la început. Am considerat că este potrivit să mă interesez de istorie nu de dragul trecutului, ci din interes pentru prezent. Ajungem inevitabil la istorie dacă ne interesează prezentul și dacă încercăm să prevedem și să ameliorăm viitorul.

Am făcut cândva o prezentare a unor mari inovații în chirurgia secolului XX la un seminar cu studenții la medicină. Am avut succes, căci toate întâmplările despre Semm, Mühe și Forßmann pe care le‑am povestit le‑au apărut mai interesante decât cursul infanteristic pe care îl țin de obicei. Au fost și multe prezentări de filme cu operații laparoscopice și robotice, și asta este întotdeauna atractiv. Am terminat discuția și au ieșit pe rând din sala de curs. Unul însă, un băiat, era atât de căzut pe gânduri, că era clar că se uită la mine fără să mă vadă. M‑am așezat pe scaunul de lângă el și l‑am întrebat cum i s‑a părut povestea. Tot cu privirea pierdută, mi‑a răspuns încetișor. „De, știu și eu ce să spun, dom’ doctor… Poa’ să iasă, poa’ să nu iasă…“ El se pusese în locul lui Semm, în locul lui Mühe și al lui Forßmann, se scufundase în lumea lor pentru un ceas, le trăise frământările, iar acum se întorcea, alene, cu ochii mijiți la lumina neonului contemporan (tubul avea starterul defect, clipea într‑una cu un păcănit ritmic). Nu am mai auzit de student de atunci, dar îmi place să mă gândesc că, poate, a ajuns un Toma Ionescu sau un Victor Gomoiu al zilelor de astăzi. Ceea ce este, recunosc, foarte puțin probabil.

Da, cred că el a formulat o acceptabilă sinteză a ceea ce am încercat să spun în Bestiar. Operații bune, operații rele. Poate să iasă, poate să nu iasă. Și uite așa, interesându‑mă de chirurgie am dat peste chirurgi. Peter Gay scria despre marii profesori germani ai secolului al XIX‑lea: „Acești oameni […] erau creaturi complicate“. Complicate animale și chirurgii noștri, fiare sălbatice (sau chiar lunatici) par să fie unii dintre ei, dar, totuși, pot spune, oferind de pe acum cheia cărții pe care încă nu ați citit‑o, că însuși chirurgul este ultima frână care controlează excesul de aventură chirurgicală, o modulează, o îmblânzește până la a deveni progres chirurgical. La el ne este speranța. La normalitatea judecății, la echilibrul temperamental, la bunul lui simț medical. Este ultima frontieră. Recunosc, o graniță foarte fină. Pe muchie de cuțit.

Nici magia Premiului Nobel nu lipsește din cartea noastră, care începe cu Werner Forßmann, un chirurg care nu se aștepta să‑l primească și l‑a primit, și se termină cu altul, Toma Ionescu, care nu doar că s‑a pregătit, dar chiar și‑a vândut sufletul pentru a‑l lua și nu a reușit.