S-ar putea ca mult așteptata contraofensivă a Ucrainei, care e posibil să fi început deja, să se dovedească la fel de neproductivă ca ofensiva din iarnă a Rusiei. În mod tipic, apărătorii dețin avantajul în raport cu atacatorii în războiul de tranșee, iar armata rusă a avut la dispoziție luni întregi să-și sape fortificații, scrie New York Times , citat de Rador.

Dar e în același timp posibil și ca Ucraina să obțină marile victorii care ar putea pune capăt războiului chiar anul acesta. Și atunci ce va fi? Cum ar trebui să se încheie toate acestea?

Controversatul „nu trebuie să umilim Rusia”

Am putea începe prin a enumera modurile în care nu ar trebui să se încheie. Primul e cel propus anul trecut de președintele francez Emmanuel Macron.

„Nu trebuie să umilim Rusia, astfel încât în ziua în care luptele se vor opri să putem construi o rampă de ieșire prin mijloace diplomatice”, a argumentat el.

La acea vreme „a nu umili Rusia” era un eufemism pentru a i se permite Rusiei să-și păstreze cuceririle ilegale, ea fiind încă în ofensivă la acel moment.

„O victorie zdrobitoare este necesară”

Greșit. O victorie zdrobitoare și flagrantă este exact lucrul de care e nevoie pentru a se pune capăt ambiției imperialiste a Rusiei. E ușor de uitat acum, dar invazia de anul trecut a fost a treia oară când Vladimir Putin a lansat un război de cucerire, intimidare și anexare împotriva unui vecin, după invadarea Georgiei în 2008 și raptul de teritorii ucrainene din 2014.

Și nici măcar n-am mai socotit războiul cibernetic contra Estoniei, asasinatele de pe teritoriul britanic, doborârea Zborului 17 al companiei aeriene din Malaezia sau anihilarea orașelor Alep și Groznîi.

Fiecare astfel act de agresiune a trecut în esență nepedepsit, tentând Rusia să-l comită pe următorul. Dacă războiul din Ucraina s-ar încheia cu Putin atingându-și fie și numai o parte dintre obiective, dar și fără a suferi consecințe ireparabile pentru regimul lui, singura rampă de ieșire pe care va fi găsit-o Occidentul va fi rampa de acces a lui Putin către următoarea lui atrocitate.

Similar, dacă ucrainenii vor străpunge liniile rușilor într-un mod care l-ar determina pe Putin să caute o înțelegere - probabil printr-o mediere a Chinei -, unele voci vor argumenta că o încetare a focului și un armistițiu după modelul coreean sunt preferabile în comparație cu riscul unei escaladări dramatice.

Iar Kremlinul ar putea încerca să încurajeze o astfel de argumentație agitându-și iarăși sabia nucleară, de data aceasta poate chiar mai zgomotos.

Dar, chiar dacă riscul nuclear nu ar trebui să fie nesocotit niciodată, la o examinare atentă se observă că în acest caz e lipsit de conținut.

Motivul pentru care Putin nu a folosit până acum arme nucleare tactice în acest război nu se datorează unor scrupule morale care ar urma să dispară dacă el s-ar simți încolțit.

Motivul e că acele arme au fost special concepute pentru a distruge concentrări masive de blindate, iar pe frontul cu forțe răsfirate din Ucraina nu-și au rostul.

Și poate și pentru că administrația Biden a amenințat cu „consecințe catastrofale” nespecificate dacă Rusia ar folosi astfel de arme - poate scufundarea flotei rusești din Marea Neagră ori alt răspuns în forță dar non-nuclear al NATO.

De ce analogia cu Coreea de Sud nu este bună

Problema mai generală cu modelul armistițiului e că el ar îngheța conflictul într-un mod care i-ar permite lui Putin să repornească războiul odată ce Rusia își va fi lins rănile și își va fi recăpătat puterile.

Cât despre Ucraina, ea ar fi nevoită să se transforme într-un stat-garnizoană, ba încă și în condițiile în care economia i-a fost schilodită de război.

Cei care fac analogia cu Coreea de Sud pierd din vedere două lucruri. În primul rând, Rusia e intrinsec mai puternică decât Coreea de Nord.

În al doilea, pacea din peninsula coreeană a fost menținută vreme de 70 de ani printr-o prezență militară masivă și continuă a SUA - iar americanii dispuși să o vadă duplicată și în Ucraina sunt relativ puțini.

Alternativa este victoria. E ceea ce ucrainenii merită, ceea ce își dorește majoritatea oamenilor și ceea ce cer ei de la conducerea lor politică.

Acest obiectiv a fost deopotrivă obstrucționat și ajutat de disponibilitatea fluctuantă a președintelui Biden de a-i oferi Ucrainei instrumentele necesare pentru a învinge.

A mai fost împiedicat și de propria lui ambivalență cu privire la rezultatul pe care și-l dorește, cu excepția aceluia de a nu-i permite Rusiei să câștige și de a nu arunca planeta în aer cu ocazia acestui demers.

Victoria are și ea două variante

Prima, și cea mai riscantă, este să i se asigure Kievului armele necesare - în principiu rachete ghidate cu rază lungă, mai multe tancuri, drone Predator și avioane F-16 - nu numai pentru a alunga Rusia din teritoriile capturate în cursul actualului război, ci și pentru a recuceri Crimeea și „republicile” separatiste din est. E ceea ce-și doresc ucrainenii și ceea ce au dreptul moral și legal să primească.

Însă recucerirea Crimeii va fi dificilă, ba chiar și succesul va veni la pachet cu costuri, în primul rând sub forma unor populații care nu sunt neapărat dornice să fie eliberate de Kiev.

De aici rezultă a doua variantă: a ajuta Ucraina să-și restabilească frontierele din februarie 2022, dar nu mai mult - plus compensații sub forma aderării la UE și a unui tratat de securitate SUA-Ucraina după modelul cooperării de securitate dintre America și Israel.

Ar agrava o astfel de soluție vulnerabilitatea Americii la agresiunea rusă?

Nu, ar reduce-o, din același motiv pentru care Putin n-a îndrăznit să atace statele baltice, membre NATO, deși a atacat Ucraina în două rânduri: dictatorii îi atacă pe cei slabi, nu pe cei puternici. Ar fi satisfăcută astfel nevoia de securitate a Ucrainei? Da, va avea acces garantat deopotrivă la piețele europene și la armamentul american.

Și l-ar umili pe Putin? În cel mai bun mod posibil, demonstrându-i lui și altor despoți, din Rusia dar nu numai, că agresiunea la adresa democrațiilor nu dă niciodată roade. New York Times (preluare Rador)

Distribuie Distribuie Comentarii