Numiri la vârful Poliției Române

Numiri la vârful Poliției Române

Chestorul Liviu Vasilescu a fost numit, joi, la conducerea Direcției Generale Anticorupție, de către ministrul de Interne, Lucian Bode. Postul era vacant din august 2020, când a fost eliberat din funcție Cătălin Ionuță, pentru că nu mai deţinea autorizaţie de acces la informaţii clasificate de la Oficiul Registrul Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, într-un comunicat, numirea la conducerea Direcției Generale Anticorupție a lui Liviu Vasilescu, chestor principal de poliție, în vârstă de 53 de ani.

”Este vorba despre un polițist cu o vastă experiență operativă și managerială (30 de ani în Poliția Română), o persoană respectată în sistem. Timp de 10 ani, între anii 1995 – 2005, noul director general al DGA a lucrat în domeniul combaterii criminalității organizate (liniile de muncă antidrog și prinderi în flagrant), ocupând funcții de conducere timp de 5 ani, coordonând acțiuni operative importante, finalizate cu rezultate deosebite. Timp de 13 ani, între anii 2005 – 2018, a condus Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română (DOS), dezvoltând practic această structură la un nivel comparabil cu structuri similare din alte state”, potrivit MAI.

Tot de joi, director general adjunct al DGA va fi comisarul-șef Manuela Elena Popescu, în vârstă de 45 de ani, care în 22 de ani de carieră a ocupat mai multe funcții operative, de execuţie şi de conducere.

”Experienţa şi profesionalismul său au fost recunoscute inclusiv în afara României, ca expert şi formator anticorupţie, în cadrul multor proiecte internaţionale desfăşurate sub egida Consiliului Europei, ONU, OSCE, CEPOL şi Academiei Internaţionale Anticorupţie – Viena. Totodată, a participat nemijlocit şi a coordonat multiple acţiuni de combatere a corupţiei, dintre care amintim „Frontiera – 2011”, „Cărbunele – 2015”, „Mită în învăţământ” – 2015, „Piaţa de documente de identitate” – 2015, „Contrabandă pe Vest”, „Permise Suceava – 2020”, „ITP” – 2021, și nu în ultimul rând, cel mai recent caz, cel privind faptele de corupție imputate celor 25 de lucrători din cadrul IPJ Sibiu -„Rutiera Sibiu”- 2021”, a precizat MAI.

Adjunct al inspectorului general al Poliției Române a fost numit, joi, comisarul-șef Ștefan-Andrei Lință, în vârstă de 36 de ani, care din ianuarie 2019 până în iunie 2020 a fost președinte al Consiliului de Administrație al Agenției Europol.

”Este un polițist de carieră, foarte bine pregătit, cu o vastă experiență internațională, care a ocupat funcția de director al Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR. Un tânăr cu viziune, care deține experiență relevantă în managementul relațiilor internaționale, obținută în cadrul unor proiecte internaționale complexe și instituții europene”, potrivit MAI.

Și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională va avea o nouă conducere. Directorul acestei structuri din cadrul IGPR va fi Mădălina-Sorina Vlangăr.

”S-a dispus declanșarea procedurilor de revenire în țară și împuternicire în funcția de director la această structură a doamnei Mădălina-Sorina Vlangăr, comisar–șef, în vârstă de 43 de ani, care a ocupat funcția de atașat de afaceri interne în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Este ofițer de carieră, posedă o experiență internațională solidă și numeroase distincții internaționale, obținute ca urmare a activității desfășurate. În perioada 2006-2008, a fost ofițer specialist la Centrul ONU de Operațiuni Comune din Dili (Timorul de Est), iar între 2010-2011, a fost consilier principal la Misiunea OSCE în Kosovo. Ulterior, în perioada 2011-2017, a deținut funcția de atașat de afaceri interne în Regatul Spaniei (consilier diplomatic I)”, a precizat MAI.

Mădălina-Sorina Vlangăr a fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și ofițer specialist în cadrul IGPR- Direcția Generală de Combatere a Criminalității Organizate.

MAI a mai precizat că vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de conducere în toate structurile din cadrul ministerului.

La Inspectoratul General pentru Situații de Urgență este deja începută procedura de concurs pentru 37 de posturi de conducere, inclusiv cele două posturi de adjunct al inspectorului general al IGSU.

Poliția Română are din 13 mai 2021 un nou șef. Chestorul de poliție Benone Marian Matei a fost numit la conducerea Poliției Române de către premierul Florin Cîțu, la propunerea ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”