Numirea șefului AEP, amânată. PNL se opune în continuare variantei Toni Greblă SURSE

Numirea șefului AEP, amânată. PNL se opune în continuare variantei Toni Greblă SURSE

Parlamentarii vor scoate de pe ordinea de zi de marți punctul referitor la votul pentru noul șef al AEP, fiind amânată o validare a viitorului președinte pentru o dată ulterioară, precizează surse politice pentru „Adevărul”

toni grebla foto SGG.gov.ro

Partidele Puterii nu reușesc să se înțeleagă pe numirea unui nou președinte la Autoritatea Electorală Permanentă. Prin urmare, la ședința Birourilor Permanente reunite de marți, Coaliția a hotărât scoaterea de pe ordinea de zi a punctului privind numirea unui nou șef la AEP.

Discuțiile ar urma să fie reluate la nivel de Parlament peste câteva săptămâni. Motivul din spatele acestei amânări, la fel ca în urmă cu 2 săptămâni, este că PNL nu-l vrea pe Toni Greblă în această funcție. De altfel, „Adevărul” a explicat pe larg încă de luni întreaga situație.

Liberalii nu văd cu ochi bunii numirea lui Toni Greblă , fost parlamentar PSD, apoi susținut la Curtea Constituțională, Consiliul Legislativ sau la prefectura Bucureștiului, considerat „un politruc“. Numirea lui Greblă e evaluată ca „riscantă“ de liberali, susțin surse de la vârful PNL, dat fiind că 2024 e an electoral, cu patru rânduri de alegeri (europarlamentare, locale, prezidențiale și locale), fiind în joc și multe milioane de euro, pompate de partide în campanie.

Potrivit informațiilor „Adevărul“, PNL a și vorbit în Coaliție despre profilul unor persoane care ar asigura echidistanța, cum ar fi Cristian Pîrvulescu (politolog) sau Alexandru Radu (politolog, care a mai fost vicepreședinte în perioada 2004-2007). Un al treilea nume văzut ca acceptabil e sociologul Alfred Bulai, care e perceput cu o viziune mai de stânga politică. Dar varianta numelui final trebuie să vină de la PSD, care și-a arogat dreptul de a avea ultimul cuvânt privind propunerea, dat fiind că înainte fusese numit un om al lor – Constantin Mitulețu-Buică.

Alte sinecuri, fără probleme

Fără prea multe probleme din punct de vedere al validării sunt numirile pentru alte funcții. De exemplu, pentru funcția de vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi, favorită și susținută de Coaliție e Camelia Pricopie, soție a rectorului SNSPA, Remus Pricopie. Contracandidatul e Cătălin Ghinăraru, propus de AUR. Camelia Pricopie este angajată a Băncii Naționale a României din 2012, iar anterior a lucrat pe fonduri structurale în cadrul Uniunii Executive de Finanțare a Învățământului Superior - Cercetării, Dezvoltării și Inovării. Aceasta ar urma să ocupe funcția lăsată vacantă de Niculae Bădălău, după demisia acestuia, survenită în urma trimiterii în judecată pentru trafic de influență și dare de mită.

Și validarea noii șefe a Consiliului Național al Audiovizualului e o formalitate. Plenul CNA a ales-o președintă pe Monica Gubernat, susținută pe filieră PSD, iar acum mai e nevoie de încuviințarea Parlamentului.

Autosabotarea Puterii

În prezent, plenul reunit al Camerei Deputaților și al Senatului mai are de stabilit și două persoane pentru funcțiile de consilier din cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării . În urma unei decizii a CCR din 22 februarie, a fost declarată neconstituțională hotărârea Parlamentului pentru ultimii doi membri. Mai precis, magistrații CCR au invalidat noile numiri pentru că deși Parlamentul știa că trebuie ca unul dintre cei doi – Sulyman Secyl și Cătălin Raiu – să aibă studii de specialitate (licență în științe juridice), Coaliția a votat doi oameni care nu corespundeau acestui criteriu.

Tradiția AEP: șeful, cu carnet de partid

Toți președinții AEP, de la înființare până în prezent, au avut carnet de partid, ocupând anterior diferite funcții publice, prin susținerea unor formațiuni politice. Primul șef al AEP a fost Octavian Opriș, parlamentar FSN și PDSR timp de patru mandate. Apoi, la șefia AEP a venit Ana Maria Pătru, fost membră a PDL. Șirul oamenilor politici a fost completat de Daniel Barbu, care a demisionat din ALDE cu puțin timp înainte să preia funcția în 2017. Și Constantin Mitulețu-Buică e fost membru PSD, fiind consilier județean în Dolj.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”