Numeroşi lideri internaţionali îi transmit mesaje de însănătoşire lui Trump, după ce acesta a anunţat că are coronavirus
Numeroşi lideri internaţionali i-au transmis vineri mesaje de însănătoşire grabnică preşedintelui american Donald Trump, după ce acesta a anunţat că a fost infectat cu noul coronavirus. Anunţul, venit cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale, a stârnit agitaţie în media şi pe pieţele financiare internaţionale, au consemnat agenţiile internaţionale de presă.
"Karen şi cu mine transmitem dragostea şi rugăciunile noastre dragilor noştri prieteni, preşedintele şi (Prima Doamnă) Melania Trump", a scris pe Twitter vicepreşedintele Mike Pence. "Ne alăturăm milioanelor de americani care se roagă pentru însănătoşirea lor completă şi grabnică. Dumnezeu să vă binecuvânteze, preşedinte Trump & minunata noastră Primă Doamnă Melania", a adăugat Pence, potrivit Reuters şi dpa.
Foto: (c) Alex Edelman/EPA
"Cele mai bune urări preşedintelui Trump şi Primei Doamne", a scris pe Twitter premierul britanic Boris Johnson, primul lider mondial care a fost spitalizat după ce a contractat COVID-19, mai devreme în acest an. "Sper ca amândoi să se facă repede bine", a menţionat Johnson în mesajul său.
Foto: (c) NEIL HALL/EPA
"Le urez @realDonaldTrump (preşedintele Trump, pe Twitter) şi @FLOTUS (contul oficial al Primei Doamne) însănătoşire grabnică. COVID-19 este o luptă pe care continuăm să o purtăm cu toţii, în fiecare zi, indiferent unde trăim", a transmis preşedintele Consiliului european Charles Michel.
Foto: (c) Johanna Geron /EPA
"Bineînţeles, îi urăm preşedintelui Trump însănătoşire grabnică", a comentat purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov, care a menţionat că preşedintele Vladimir Putin intenţionează să se vaccineze împotriva COVID-19, iar preşedinţia va anunţa acest lucru când va avea loc.
Foto: (c) Evgeny Sinitsyn/EPA
Totodată, agenţia de presă rusă Interfax, citată de Reuters, a relatat că preşedintele Vladimir Putin i-a trimis vineri omologului său american o telegramă în care îi ura însănătoşire grabnică. ''Sunt convins că vitalitatea, buna dispoziţie şi optimismul dumneavoastră inerent vă vor ajuta să faceţi faţă acestui virus periculos'', a scris Putin.
"Cele mai bune urări de recuperare completă şi promptă preşedintelui Trump şi Primei Doamne", a scris pe reţeaua socială directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a cărui organizaţie a fost acuzată de liderul de la Casa Albă de incompetenţă în gestionarea pandemiei, a notat AFP.
Foto: (c) Zhang Cheng/EPA
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi soţia sa Sara s-au alăturat corului de urări. "La fel ca milioane de israelieni, Sara şi cu mine ne gândim la preşedintele Donald Trump şi Prima Doamnă Melania Trump şi le urăm prietenilor noştri recuperare completă şi rapidă", a transmis Netanyahu pe Twitter.
Foto: (c) DEBBIE HILL/EPA
Israelul şi SUA se bucură de relaţii bune de la instalarea lui Trump la preşedinţie, menţionează Reuters.
Premierul indian Narendra Modi le-a urat la rândul său pe Twitter "însănătoşire grabnică şi sănătate prietenului Donald Trump şi (Primei Doamne) Melania".
Foto: (c) PIB/EPA
Anunţul "demonstrează că virusul nu iartă pe nimeni, nici pe cei care au manifestat scepticism. Îi urez însănătoşire grabnică", a transmis tot pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal.
Foto: (c) YOAN VALAT/EPA
Pentru cotidianul oficial chinez de limbă engleză China Daily, "testul pozitiv (al preşedintelui american, n.r.) aminteşte că noul coronavirus continuă să se propage, cu toate că Trump a încercat cu disperare să sugereze că acesta nu mai reprezintă un pericol. De la apariţia sa, la începutul acestui an, Trump, Casa Albă şi campania prezidenţială au minimalizat ameninţarea şi au refuzat să respecte norme elementare de sănătate publică - inclusiv pe cele emise de propria administraţie - cum sunt purtarea măştii în public şi distanţarea fizică. În schimb, Trump a continuat să organizeze mitinguri cu mii de susţinători. Virusul a ucis peste 200.000 de americani şi a infectat peste 7 milioane de oameni din întreaga lume", aminteşte ziarul chinez.
Potrivit directorului de strategie al companiei de investiţii AMP Capital din Sydney, Shane Oliver, anunţul infectării sale cu coronavirus ar putea determina "un vot de simpatie pentru Trump", iar pieţele financiare nu vor fi afectate în prea mare măsură dacă simptomele preşedintelui vor fi unele uşoare, în schimb dacă va fi internat "piaţa va fi mult mai preocupată".
"General vorbind, piaţa preferă să câştige alegerile preşedintele în exerciţiu, iar Trump este preferat în general pentru că ar însemna impozite mai mici şi mai puţină reglementare decât o preşedinţie Biden", a adăugat Oliver.
În ce-l priveşte, economistul Naoya Oshibuko de la Sumitomo Mitsui Trust Asset Management a apreciat că Trump, devansat de Biden în sondajele de opinie, nu a reuşit să reducă decalajul faţă de rivalul său prin prestaţia de la prima dezbatere electorală de marţi şi pieţele ar putea "înclina către ideea că Biden va câştiga probabil alegerile".
Economistul şi-a exprimat însă îngrijorarea că Trump "va deveni şi mai agresiv faţă de China după contractarea virusului, aşa cum a părut să devină şi premierul britanic Boris Johnson după ce a avut COVID-19". AGERPRES