Numărul românilor care au cumpărat vacanţe pe litoralul românesc din anul anterior a crescut cu 40% în 2019 (studiu)

Numărul românilor care au cumpărat vacanţe pe litoralul românesc din anul anterior a crescut cu 40% în 2019 (studiu)

Numărul românilor care îşi cumpără vacante pe litoralul românesc din anul anterior, pentru a beneficia de discounturi cât mai mari, a crescut cu 40% în 2019, faţă de 2018, mii de turişti profitând de zilele libere de Crăciun şi de Revelion ca să-şi rezerve astfel de sejururi pentru vara anului 2020 în staţiunile autohtone de la Marea Neagră, potrivit unui studiu realizat de un portal de profil.

Astfel, pe 25 şi 26 decembrie, dar şi pe 1 şi 2 ianuarie, numărul rezervărilor zilnice de vacanţe la mare pe portalul litoralulromanesc.ro a fost de două ori mai mare decât într-o zi obişnuită din luna decembrie.

Potrivit sursei citate, tendinţa turiştilor români de a rezerva vacanţa de vară la mare în zilele libere de Crăciun şi Revelion a început cu câţiva ani în urmă şi a căpătat amploare de la un an la altul.

"Am constatat deja de câţiva ani că în zilele libere de Crăciun şi Revelion, aşa cum merg la cumpărături la mall, românii cumpără şi vacanţe pentru vara următoare. Mulţi români au o viaţă foarte trepidantă, context în care vacanţele devin foarte importante. A devenit deja un obicei pentru mulţi ca în timpul uneia dintre vacanţe să şi-o rezerve deja pe următoarea, pentru că vor să aibă confortul psihic dat de faptul că ştiu deja când şi unde vor pleca în următorul sejur", a declarat Ionuţ Nedea, directorul general al litoralulromanesc.ro, agenţia care trimite cei mai mulţi turişti pe litoralul românesc, respectiv 180.000.

Turiştii care au achiziţionat vacanţe de vară la mare în acest interval au beneficiat şi de cel mai important val de reduceri din programul early booking, de până la 50%, care s-a încheiat la 31 decembrie.

"Noi am prelungit acest prim val de reduceri până pe 3 ianuarie, ca să-l poată prinde şi cei care au cumpărat vacanţe imediat după Revelion. Următorul val de discounturi, ceva mai mici decât primul, se încheie pe 31 ianuarie", a mai spus Nedea.

Litoralulromanesc.ro, deţinut de compania Creative Eye SRL din Constanţa, cu capital integral privat românesc, este unul dintre cei mai mari vânzători de vacanţe în staţiunile autohtone de la Marea Neagră, atât ca număr de turişti, cât şi ca vânzări.

Portalul a înregistrat anul trecut un volum de vânzări de 23 milioane de euro, iar prin intermediul agenţiei au ajuns anul trecut în staţiunile româneşti de la Marea Neagră peste 180.000 de turişti. Portalul promovează peste 300 de structuri de cazare în 13 staţiuni de pe litoralul românesc, de la unităţi de o stea până la cele de cinci stele. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”