Numărul divorțurilor, mai mare cu 328% în 2014 față de anul 1930

Numărul divorțurilor, mai mare cu 328% în 2014 față de anul 1930

Numărul divorțurilor a crescut cu 328% din anul 1930 până în 2014, rata fiind de 1,22 la o mie de locuitori, se arată într-o publicație a Institutului Național de Statistică (INS).

În 1930, rata divorțurilor era de 0,45 la o mie de locuitori, iar cele mai multe astfel de cazuri erau în mediul rural, respectiv 3.791, în urban fiind 2.547. În ceea ce privește anul 2014, numărul divorțurilor era de 27.188, în mediul urban având loc 18.692 divorțuri, iar cele mai multe au fost la cuplurile care au depășit 20 de ani de mariaj, respectiv 5.987 cazuri.

Cele mai puține divorțuri din 1930 până în 2014 au avut loc în anul 1967, adică 48, după ce au fost modificate unele dispoziții legale referitoare la divorț (în octombrie 1966). La polul opus, în 1998 au avut loc 39.985 divorțuri.

În anul 1930, populația României era de 14,141 milioane persoane, din care 20,6% în mediul urban și restul în rural. În 2014, populația după domiciliu număra circa 22,3 milioane persoane, din care 56,4% în mediul urban și restul în rural. Astfel, populația se află aproape de nivelul anului 1980, de 22,201 milioane persoane, având aproximativ același număr de locuitori pe kilometru pătrat, respectiv 93,5. În anul 2014, 51,2% din populație era reprezentată de femei și 48,8% de bărbați. Vârsta medie la femei era de 42 de ani, iar la bărbați de 39. Populația rezidentă în 2014 era de puțin peste 19,9 milioane persoane.

Rata natalității arată că în anul 1930 erau 34,1 născuți-vii/1.000 de locuitori, în timp ce în 2014 a scăzut la 8,3 născuți vii/1.000 de locuitori. Anul cu cea mai mare natalitate la aceași număr de locuitori a fost 1932, când rata era de 35,1 născuți-vii/1.000 locuitori.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 „Ești prost și îngâmfat” / „Ia apă în gură că faci praf! Javra dracului” / Scandal la România TV între Adriana Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir

3 Controverse după ce o cercetătoare s-a vindecat de cancer cu virusuri pe care le-a crescut singură în laborator. Mai multe reviste de specialitate au …

4 Momente de groază pentru pasagerii unui avion care a căzut în gol peste două mii de metri: „Am crezut că vom muri, oamenii de lângă noi au intrat dire…

5 Condamnații penal Dan Diaconescu, Victor Micula Jr și Gigi Becali, locomotive în campania liderului extremist AUR, pe rețele de socializare și la post…