Numărarea voturilor continuă în nouă state; în unele s-ar putea prelungi câteva zile
Rezultatul alegerilor prezidenţiale din SUA era în suspans miercuri, nouă state federale continuând încă numărarea voturilor, inclusiv unele în care cursa a fost extrem de strânsă şi unde numărătoarea s-ar putea prelungi câteva zile, relatează Reuters.
Până în acest moment, candidatul democrat Joe Biden are un foarte mic avans în faţa rivalului său republican, preşedintele în exerciţiu Donald Trump - 224 faţă de 213 voturi ale electorilor -, un număr de 101 voturi fiind încă nealocate. Câştigătorul are nevoie de 270 de voturi ale Colegiului electoral, aminteşte Reuters.
Potrivit companiei de cercetare Edison Research, situaţia din cele nouă state se prezenta miercuri după cum urmează:
Alaska (3 voturi ale electorilor)
Trump are un avans considerabil - 61,4% faţă de 34,7% pentru Biden la 36% din voturi numărate - şi este de aşteptat să câştige.
Arizona (11 voturi ale electorilor)
Biden are un avans semnificativ şi a fost dat deja câştigător de Associated Press şi Fox News, notează Reuters. La 86% din voturi numărate, democratul conducea cu 51% din voturi faţă de 47,6% pentru Trump.
Georgia (16 voturi ale electorilor)
La 92% din voturi numărate, Trump are un mic avans, cu 50,5% faţă de 48,3% rivalul său, dar încă nu au fost luate în calcul un număr important de voturi venite din comitate mari din jurul Atlantei, care înclină de regulă către democraţi. Secretarul de stat al Georgiei Brad Raffensperger spera ca numărătoarea să se poată încheia la sfârşitul zilei de miercuri (ora locală).
Maine (4 voturi ale electorilor)
Situaţia este mai complicată, întrucât deşi Biden este cu destul de mult în frunte la 74% din voturi (54,4% faţă de 42,2% pentru Trump), în acest stat voturile electorilor sunt împărţite între câştigătorul votului popular şi câştigătorul din fiecare din cele două circumscripţii.
Dacă Biden conducea în prima circumscripţie cu 61,4% faţă de 35,6% la 74,2% din voturile numărate, în a doua circumscripţie din Maine conducea Trump cu 51,3% la 45,2%, dar din doar 50% din voturi numărate.
Michigan (16 voturi ale electorilor)
Joe Biden are un avans foarte fragil de 49,5% faţă de 48,9% pentru Trump, la 92% din voturi numărate.
Nevada (6 voturi ale electorilor)
Şi în acest stat, considerat multă vreme pro-Biden, cursa este foarte strânsă, candidatul democrat întrunind 49,3% din voturi faţă de 48,7% preşedintele republican în exerciţiu, după numărarea a circa 86% din voturi. Oficialii din stat se aşteaptă ca restul voturilor - în mare parte prin corespondenţă - să fie numărate până joi la ora locală 09.00 (17.00 GMT).
Carolina de Nord (15 voturi ale electorilor)
Diferenţa dintre Trump şi Biden este sub 2% în favoarea primului - 50,1% faţă de 48,7%, la 95% din voturi numărate. În acest stat, voturile transmise prin poştă până marţi pot fi luate în considerare dacă sunt primite până pe 12 noiembrie, iar miercuri dimineaţa campania lui Biden a afirmat că se aşteaptă ca rezultatul final să fie cunoscut doar peste câteva zile.
Pennsylvania (20 de voturi ale electorilor)
Trump are deocamdată un avans semnificativ, cu 53,9% faţă de 44,8% din voturi pentru Biden, la 79% din voturi numărate.
Voturile primite prin poştă cu data poştei marţi sunt acceptate dacă sunt primite până la trei zile după alegeri, iar dacă diferenţa de scor final este de până în 0,5% voturile trebuie renumărate.
Guvernatorului statului, Tom Wolf (democrat) a afirmat miercuri că mai sunt de numărat circa 1 milion de voturi.
Wisconsin (10 voturi ale electorilor)
Biden este în frunte, dar doar cu puţin: la 97% din voturi numărate, diferenţa dintre cei doi este de 49,5% faţă de 48,8%. Aici, dacă diferenţa de scor final este de până la 1 punct procentual, poate fi cerută renumărarea voturilor.AGERPRES