Nuclearelectrica a oprit controlat reactorul 2 de la Cernavodă, după o defecțiune la sistemul de alimentare cu apă ușoară

Nuclearelectrica a oprit controlat reactorul 2 de la Cernavodă, după o defecțiune la sistemul de alimentare cu apă ușoară

Nuclearelectrica anunță inițierea de către CNE Cernavodă a manevrelor de oprire controlată a Unității 2 în această dimineață, ca urmare a apariției unei situații punctuale la una dintre liniile de instrumentație a sistemului de alimentare cu apă ușoară, în partea clasică a centralei, potrivit unui comunicat remis, joi, AGERPRES.

Remedierea situației, conform sistemelor și procedurilor centralei, se poate efectua doar cu reactorul în stare oprită.

Nuclearelectrica estimează că durata opririi în vederea efectuării lucrărilor de remediere va fi de 72 de ore.

Situația punctuală și activitățile de remediere a acesteia nu prezintă impact negativ pentru personalul centralei, public și mediul înconjurător, acestea fiind realizate conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă, mai spun reprezentanții producătorului de energie.

Centrala nucleară de la Cernavodă funcționează cu două reactoare, care au împreună o putere instalată de 1.400 de MW și asigură circa 20% din producția națională de energie electrică.

AGERPRES


populare
astăzi

1 O informație care dă fiori...

2 „Greu de priceput de către șarlatanii politicii mondiale” / Alin Teodorescu explică de ce taxele lui Trump sunt periculoase pentru economia SUA

3 VIDEO Emil Hurezeanu a întârziat la poza de grup și a venit fugind în aplauzele ironice ale celorlalți la reuniunea NATO

4 ALERTĂ Prima imagine cu „trimișii” în SUA

5 Ce se întâmplă? / Un nou fenomen pe TikTok: „Putin” se adresează „personal” românilor de pe conturi care îl susțineau pe Georgescu!